Triathlon Challenge Mamaia (ediția aniversară – 5)

S-a încheiat ediția cu numărul 5 de Triathlon Challenge Mamaia. O ediție aniversară din toate punctele de vedere. Din câte am înțeles au fost peste 800 de participanți, lucru absolut îmbucurător, fapt ce atestă profesionalismul și imensa muncă depusă de cei de la Smartatletic și de partenerii acestora.

La această ediție au fost multe premiere. Am avut parte de arbitraj(serioși oamenii, au dat penalizări, deci s-a respectat regulamentul la sânge, alergarea a avut traseu separat de bicicletă, iar echipa mea a luat locul 1 la ștafeta bloggerilor, deși ne-am numit Nepregătiții.

De la an la an, evenimentul crește spectaculos, din toate punctele de vedere! Felicitări tuturor participanților, dar mai ales organizatorilor pentru un eveniment în creștere și cu organizare din ce în ce mai bună. Să sperăm ca la anul vor fi peste 1000 de participanți și că vom avea cel puțin 10 echipe de bloggeri.

Vreau să povestesc puțin despre cum am reușit să luăm locul 1 la bloggeri… Deși nu eram într-o formă de zile mari, am reușit să ne montăm. Presiunea cea mai mare a fost pe umerii lui Alex – tipul deși a fost în croaziere pe mare, și este totuși înotător (nu unul de performanță), nu înotase niciodată 750 m. Nu i-a fost frică de neterminare, ci mai mult a avut o frică de necunoscut. Pur și simplu nu știa la ce să se aștepte din partea propriului corp. Cu toate astea a fost singurul dintre bloggerii înotători care a dus traseul până la capăt și a scos și un timp bun!

Din patru bloggeri înotători, unul nu a mai ajuns deloc la triatlon și i-a luat locul Marius Vintilă – care a ieșit cu aproximativ 10 minute înaintea lui Alex din apă – iar ceilalți doi abandonaseră.

Așadar, povestea era următoarea… Am văzut că au fost aduși la mal doi dintre bloggerii înotători, printre care și favoritul (Iștvan care venise tocmai de la Mediaș). În momentul ăla mă panicasem, știam că Alex era la prima experiență și dacă favoritul a abandonat… Cu toate astea, timpul trecea și Alex nu era în bărcile salvamarilor… L-am văzut pe Vintilă ieșind din apă și m-am întristat puțin că tot nu știam nimic de Alex, dar în același timp mă bucuram pentru el că nu abandona, deși în prima fază pierdusem orice șansă la locul 1. Brusc bucuria mi-a crescut și mai mult când am văzut ca Alex a ieșit din apă la aproximativ 3 minute jumate (care au părut 10 la momentul acela) după Vintilă! Brusc echipa noastră avea șanse reale la premiul cel mare, mai ales că deja eram pe locul doi în acel moment. Am alergat spre Alex, l-am felicitat din toată inima și l-am împins pe Panda de la spate (cred că l-am motivat), spunându-i că în acest moment suntem pe doi, dar că dacă trage tare și recuperează câteva minute la bicicletă, apoi recuperez și eu pe alergare, avem șanse mari la weekendul de la Predeal.

Alex se relaxase, își făcuse treaba impecabil! Acum emoțiile s-au mutat spre Pandutzu, mai ales că începusem să avem șanse reale la locul 1! Am intrat în zona de tranziție, cu ocheanele pe Elly (alergătoarea lui Vintilă). A apărut la un moment dat biciclistul lor, așa că ea a plecat în alergare… Începusem iar să îmi fac griji, știam că o pot bate, însă nu avea voie să fie mai mult de 7 minute între noi… După aproximativ două minute jumate a ajuns Panda, am mai pierdut 1 minut 30 până mi-am luat cipul, am plecat în alergare cu aproape 5 minute în urmă. Imediat după ce am ieșit din zona de tranziție, era să pierd cipul, că nu prinsesem bine ariciul ăla. M-am tras pe dreapta, m-am oprit, am încercat să il prind și tot nu nimeream cum trebuie, așa că pentru siguranță l-am înnodat (se chinuise ceva băiatul de la finish să îl dea jos de la picior). Am plecat determinat, cu gândul la Casa Bunicii din Predeal, cu privirea după Elly și cu o singură idee în cap: NU AM VOIE SĂ PIERD ȘANSA ASTA, TREBUIE SĂ TRAG TARE! Ea deja întorsese o dată, avea circa 5 minute avans, așa că am tras tare la început să o ajung. Am reușit să o ajung, am luat și un avans măricel, așa că aveam siguranța că nu prea mai aveam cum să pierd bunica :). Am luat un avans de 10 minute :D.

Astfel, m-am relaxat, am început să trag de oameni pe traseu, țineam ritmul lor, îi încurajam, am și ajutat o puștoaică: “dacă am făcut două ture și am terminat, pe unde mă duc spre finish?” – i-am explicat, am condus-o spre bifurcație, ea s-a dus spre finish, eu spre a doua tură de alergare. Pe traseu m-a văzut Alex și m-a întrebat dacă am ajuns-o pe Elly. I-am zis ca da, strigând tare “am luat bunicaaaaa!!”. De acum tot ce trebuia să fac era o formalitate, nu preamai conta nici timpul, trebuia doar să termin tura numarul doi. La jumatatea ultimei ture mă aștepta Panda bucuros (probabil aflase că suntem pe primul loc) și a început să alerge lângă mine. Îmi zice “dacă alerg mai tare ții pasul?”…I-am zis să mă lase ușor până la primele semne de circulație. Ajuns în dreptul lor am început să măresc viteza, astfel că la un moment dat nu a mai putut să țină pasul cu mine și a renunțat :)).

Deci concluzia e că până la urmă NEPREGĂTIȚII au fost cei mai pregătiți! Cu toate astea, merită aplaudați și felicitați toți bloggerii participanți! Nu ne rămâne decât să sperăm că evenimentul acesta superb a făcut un declick în mintea lor și un click pe blogul lor, și că la următoarea ediție vom avea mai multe echipe!

Așa s-a încheiat Triathlon Challenge Mamaia 2013:

Câteva poze găsiți pe pagina mea de facebook, pe pagina de facebook a evenimentului și pe hashtag. Cu siguranță vor mai apărea și foto și video.

Ah, felicitari și mulțumiri celor care au suținut echipa mea la concursul de pe BlogalInitiative.

Mulțumim Smartatletic pentru deschiderea către bloggeri și pentru un eveniment excepțional! Așteptăm timpii finali :).

UPDATE: Timpii finali aici! Alex la înot a avut un timp excelent, Panda la biclă s-a descurcat bine, eu cum ziceam, cu tot cu timpul pierdut cu cipul am scos un timp mediocru, ca m-am relaxat. Exact 10 minute am avut peste contracandidată…