in

Unii sunt dusi #cupluta

Nu stiu cati din cei care ma citesc pe mine sunt la curent cu nebunia unora care vor sa fie dusi cu pluta :).

Povestea e cam asa:

Ioan Bobal avea de ceva vreme ideea unei expediţii pe Mureş. Vroia să îşi facă o plută, şi să plece cu ea pe râu în jos, de la Luduş la Nădlac, împreună cu prietenii.

Ideea i-a venit de la o expediţie curajoasă a unui norvegian, Thor Heyerdahl, care, în 1947 a traversat oceanul Pacific pe o plută pentru a demonstra că se poate face asta, folosind materiale care sunt la îndemâna oricui. Numele plutei era Kon-Tiki.

În vara anului 1978, Ioan se hotărăşte să plece. Deşi la început au fost mulţi doritori să îl însoţească, la sfârşit au rămas doar 3. El, Porubsky Pavel şi Jancsik Dusan au plecat spre Luduş în data de 13 iulie. Ajunşi acolo, au tăiat câţiva copaci din pădurea din apropiere, pentru a face scheletul plutei. Apoi, pentru că nu aveau pompă să umfle camerele de tractor care ar fi trebuit să le asigure flotabilitatea, au rugat un tractorist să vină să îi ajute.

În câteva ore, pluta era gata de a porni în expediţie. Au parcurs distanţa de la Luduş la Nădlac în 2 săptămâni, şi au avut parte de multe aventuri pe drum. La o cascadă mai abruptă, toată mâncarea s-a dus pe apa sâmbetei. Sau într-un sat, când treceau pe sub un pod, un alai de nuntaşi i-au văzut şi au fugit după ei să îi aducă la nuntă. Şi multe altele.

În februarie, Ivo ne povesteşte, mie şi lui Radu, despre aventura trăită de tatăl său. Ba chiar am avut ocazia să îl cunoaştem pe acesta, şi să auzim de la el toate detaliile picante şi aventurile prin care au trecut. Aşa că ne hotarâm să refacem traseul.

După câteva luni, în aprilie, într’o seară, ne apucăm să punem pe foaie mai multe detalii: cine o să vină cu noi, cum facem pluta, când plecăm etc… Câteva ore mai târziu, detaliile erau puse la punct, mai trebuia doar să începem să organizăm totul.

Asadar:

Data plecării este pe 15 iulie ( adică după 33 de ani şi 2 zile). O să plutim pe Mureş timp de 2 săptămâni. Facem aceelaşi tip de pluta, acelaşi traseu, şi in tot atâta timp.

Deci pe scurt: patru nebuni frumosi vor pleca cu pluta pe Mures, pentru a calca pe urmele altor 3 nebuni la fel de frumosi :). Intreaga poveste o puteti citi aici : CuPluta.ro

Eu ii sustin, imi place ideea si dupa cum vezi le-am afisat si un banner simpatic in sidebar. Astept plecarea si povesti de pe traseu.


sursa foto.

Written by Valentin Bosioc

Valentin Bosioc - wellness specialist, certified personal trainer, certified fitness instructor, celebrity trainer, Musclemania Champion, Ninja Warrior Semifinalist, world wide motivator!

One Comment

Leave a Reply
  1. Mi se pare foarte amuzant clipul. Le urez baietilor succes, e o experienta pe care cred ca ar fi bine sa o savuram toti. Daca nu cu pluta, ceva asemanator, o expeditie undeva in natura pentru cateva zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

La Multi Ani ba fratemiu!

Taximetristii din Bucuresti: NISTE MUISTI!