Inscrieri FBI (FullBodyIgnition)® ianuarie 2018

Start Inscrieri La Cel Mai Apreciat Program de REMODELARE CORPORALA!

Unul din cele mai apreciate programe de remodelare corporală din România revine! După o bine-meritată pauză, timp în care a fost chiar el (programul) remodelat și reinventat, îmbunătățit și rearanjat, FBI – FullBodyIgnition este gata să te reprimească în echipă, să te ajute să îți transformi corpul așa cum îți dorești și mai mult, să îți îmbunătățești starea generală de sănătate!

F.B.I – Full Body Ignition – a fost creat din necesitatea unui concept de antrenament revoluționar, ceva care să ofere rezultate vizibile și sănătoase, ceva care să iasă din tiparul antrenamentelor obișnuite. L-am testat o bună perioadă înainte, l-am analizat, l-am îmbunătățit și îl îmbunătățesc constant. Evident, nu am reinventat roata, cum își doresc unii să creadă că au făcut, însă pot spune că am rotunjit-o, am îmbunătățit-o!

Cert este că la bază toate au aceeași idee: Interval Training – clasicul antrenament pe intervale. Apoi, fiecare dintre antrenamentele mai sus numite au propria lor modificare. Nu voi vorbi despre altele, voi detalia puțin mai mult conceptul F.B.I – Full Body Ignition, pentru că, multă lume cere detalii.

De ce FBI? Pentru că mi s-a părut mișto, și pentru că sună bine și e un acronim cunoscut, dar mai ales pentru că reprezintă în totalitate conceptul de antrenament pe care l-am dezvoltat. Full Body Ignition – simți la propriu cum ți se aprinde, îți ia foc întregul corp. În urma unei sesiuni de antrenament se pot arde până la 1000 de calorii!

Este un program care a împrumutat elemente din foarte multe sporturi, dar care la bază folosește antrenamentul pe intervale. Ustensila fără de care nu se poate desfășura, este interval timerul (eu folosesc un Gymboss). FBI conține elemente din MMA, Crossfit, Body Combat, Fight Fitness, Tae Bo, Pilates, Yoga, Judo, Rugby, Aikido, Army Fitness, Bootcamp, Step, Aerobic, Pilates, Tabata, HIIT, Box, Functional Training, Plyometric Training, Fitball și, fără exagerare, la nevoie chiar Aqua Gym :). Toate astea sunt frumos împachetate și aranjate, bine puse la punct, perfect gândite, modificate, astfel încât să dea rezultatele optime.

Încălzire, cardio extrem de intens, forță, abdomene, iar cardio, cool down, stretching – cam așa arată grosso modo o sesiune de F.B.I – Full Body Ignition. Ordinea nu e neapărat asta, și nu neapărat e mereu așa. Exercițiile pot fi executate cu accesorii libere, cu propria greutate a corpului sau la aparate. Spațiul folosit poate fi de la 2 metri pătrați, la o garsonieră, o sală sau chiar o hală. Antrenamentul poate fi executat atât în interior cât și în exterior. Poate fi executat în grup sau personalizat pentru 1:1. De foarte multe ori am improvizat și m-am orientat la fața locului. M-am folosit de tot ce am avut la îndemână, de la sticle și bidoane la trepte, scaune, bănci, paturi, șervețele, accesorii fitness mai mult sau mai puțin profesionale sau chiar aparate multifuncționale.

Ce câștigi? Păi obții în primul rând o slăbire sănătoasă și controlată, creșterea forței, creșterea rezistenței cardiovasculare, creșterea rezistenței fizice, creșterea vitezei de reacție, creșterea vitezei fizice, o mai bună stabilitate fizică, emoțională și psihologică, un tonus muscular înzecit mai bun, creșterea masei musculare și o sănătate vădit îmbunătățită. Deci grosso modo obții o stare generală mai bună!

Ce pierzi? Între 45 și 60 minute de minim 2 ori pe săptămână, recomandat de 3 ori, opțional zilnic. Nu, bani nu pierzi, bani investești. Ai avantajul că ai lângă tine un profesionist, un antrenor personal bun, care în același timp îți poate recomanda cum să faci cu alimentația, fiind și tehnician nutriționist. Să nu te gândești la diete draconice și nici la antrenamente extrem de grele.

Unele dintre avantaje, pe lângă cele menționate mai sus, sunt și următoarele: antrenamentul este extrem de personalizabil, ședințele nu seamănă una cu cealaltă, deci corpul nu se obișnuiește, omul nu se plictisește. În cadrul unei ședințe poți ajunge să arzi până la 1000 de calorii, însă partea bună este că arderile continuă întreaga zi, la câteva ore bune după ce sesiunea de antrenament s-a încheiat. De ce? Datorită părții cardio destul de intense, combinată cu antrenamentul de forță. Încă o parte bună este timpul… Nu ești nevoit(ă) să pierzi ore întregi la sală, pe antrenamente clasice, pe cardio clasic. Este intens, simți că iei foc instant, atunci, eventual obosești dar pe termen extrem de scurt, după care întreaga zi radiezi de energie, nu simți oboseala clasică, nu ai timp să obosești și mai ales, nu faci antrenamentul din obligație, nu e rutină.

Detalii:

Data începerii: 15 ianuarie 2018

– această ediție durează 8 ședințe – 3 ședințe/săptămână – 45~60 minute/ședință
– zile de antrenament / ore de antrenament – LUNI (ora 19) – MIERCURI (ora 19.00) – VINERI (ora 19.00)

– locație: Stay Fit Gym Olteniței (Șoseaua Olteniței Nr 4 A – fostul City Mall – aproape de metrou Eroii Revoluției)

– Cost: 100 euro

Pe întreaga perioadă a programului vei beneficia de:

– măsurători preliminarii
– calcul necesar caloric zilnic
– calcul indice masă corporală
– calcul greutate ideală
– recomandare dietă – regim alimentar generalist – împărțirea pe macronutrienți (proteine, grăsimi, carbohidrați)
– antrenament propriu-zis semi-personalizat (având în vedere că e vorba de grup), orientat spre eficientizarea rezultatelor, care conține: încălzire, antrenament propriu-zis (poate fi sala de forță, aparate, accesorii, greutatea proprie a corpului, antrenament funcțional, antrenament de tip HIIT, Crossfit, Bootcamp, Tabata, Step, Fitball, Aerobic, Pilates, antrenament pe intervale, MMA), stretching
– consultanță motivațională și psihologică (inclusiv povești frumoase de viață)
– monitorizare permanentă
– consultanță 24/24
– bonus, ofer după prima sedință, fiecarui participant cartea pe care am scris-o “Calea spre un abdomen perfect” – care e despre sănătate și stil de viață sănătos.
– periodic ieșim în aer liber la ședințe extra
– periodic organizăm concursuri între membri, cu premii constând în ședințe de personal training

Dezavantaje? Momentan nu am găsit, dar cine găsește este rugat(ă) să lase un comentariu.

 

Așadar, dacă ești pregătit/pregătită să ajungi în 2018 în cea mai bună formă a vieții, cere detalii despre program, ședințe și locație printr-un email la [email protected]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *