Intoleranță la gluten! 10 indicii că ai așa ceva!

Mai mult de 55 de boli au fost legate de gluten, proteina care se găseşte în grâu, secară, ovăz şi orz. Se estimează că 99% dintre oamenii care au intoleranţă la gluten sau celiachie nu sunt diagnosticaţi.

Ai putea fi unul dintre ei?

Dacă ai cel puţin unul din simptomele de mai jos, ar putea fi un semnal ca ai intoleranţă la gluten:

1. Probleme digestive cum ar fi balonare, flatulenţă, diaree sau constipaţie (mai ales la copii).

2. Keratosis Pilaris, (cunoscută popular ca “pielea de găină”). Aceasta tinde sa fie rezultatul deficienţei de acizi graşi esenţiali şi a vitaminei A, cauzată de malabsorbţia la nivelul intestinului.

3. Oboseală, starea de letargie mai ales după o masă la care s-a consumat gluten.

4. Diagnosticul unei boli autoimune cum ar fi: tiroidita Hashimoto, artrita reumatoidă, colita ulceroasă, lupus, psoriasis, sclerodermie, dermatita herpetiformă (mai frecventă la adulţi, dar poate aparea şi la copii), diabet tip I (diabetul insulino-dependent), sindromul Down, sindromul Sjogren, deficit selectiv de anticorpi (deficit de imunoglobulina A) sau scleroza multiplă.

5. Simptome neurologice cum ar fi ameţeala sau pierderea echilibrului.

6. Dereglări hormonale cum ar fi Sindromul Peremenstrual, Sindromul Ovarului Polichistic sau infertilitate pentru care nu s-a găsit altă cauză medicală.

7. Migrene, dureri de cap.

8. Diagnosticul de oboseală cronică sau fibromialgie. Acest diagnostic indică pur şi simplu faptul că medicul dumneavoastră nu cunoaşte cauza exactă a oboselii sau durerii.

9. Inflamaţii sau dureri ale articulaţiilor la nivelul degetelor, genunchilor sau şoldurilor.

10. Stări ca anxietatea, depresia, schimbări ale dispoziţiei şi ADHD (sindromul deficitului de atenţie).

Cum testăm intoleranţa la gluten?

Diagnosticul bolii celiace este deseori confundat cu cel al altor afecţiuni, precum intoleranţa alimentară, sindromul de colon iritabil, boala Crohn, colita ulceroasă, diverticulita, infecţiile intestinale, din cauza simptomelor asemănătoare. Diagnosticul de boală celiacă se confirmă prin pozitivarea testelor de anticorpi la proteinele numite gluteină şi gliadină, dozarea anticorpilor anti-transglutaminaza tisulară, anticorpilor anti-endomisium alături de testarea genelor HLA-DQ2 sau HLA-DQ8.

Deseori, diagnosticul bolii celiace este unul de excludere a celorlalte afecţiuni cu simptome similare, dar care nu răspund la tratament. Istoricul medical, examenul clinic şi testele de laborator stau la baza diagnosticului de boală celiacă. Ceea ce puteţi face este să eliminaţi glutenul din dietă pentru cel puţin 2-3 săptămâni şi să-l reintroduceţi. Glutenul este o proteină cu spectru larg şi poate dura luni sau chiar ani până când este eliminată total din organism. Aşadar, cu cât il eliminaţi pentru mai mult timp, cu atât mai bine.

Iată cerealele fără gluten pe care le puteţi consuma: orez brun (faină de orez, fidea de orez, etc), quinoa, hrişcă (făină de hrişcă), mei, psyllium, făină de porumb, arorut, amaranth.

Pentru a recunoaşte produsele fără gluten din comerţ, acestea au inscripţionate pe ambalaj simbolul unui spic de grâu “interzis”:

gluten

Dacă vă simţiţi semnificativ mai bine fără gluten şi dacă simptomele reapar dupa ce îl reintroduceţi, e foarte posibil sa fie glutenul cauza acestor probleme. Pentru a avea rezultate valide trebuie să îl eliminaţi 100% din dietă.

Cum se tratează o intoleranţă la gluten?

Eliminarea lui 100% din dietă este singura soluţie. Chiar şi urmele de gluten din diverse produse sau suplimente pot cauza reacţii imune ale organismului.

Regula lui “mănânc o dată, nu mereu” nu se aplică în acest caz. S-a demonstrat că pentru celiaci sau pentru persoanele cu sensibilitate la gluten, consumul de gluten o dată pe lună le-a crescut riscul de deces cu 600%.

Acest articol face parte din seria de articole trimise de colaboratorii aleși pentru ValentinBosioc.com. M-am bucurat enorm să văd că există oameni care doresc să ofere informație, m-am bucurat să văd că există pasionați. Am primit mailuri atât de la fete cât și de la băieți. V-am obișnuit cu articole de cea mai bună calitate, vom continua să vă oferim articole de calitate!

Textul de mai sus este scris de Elena Merișanu care spune despre ea: “Deşi m-am format în domenii care nu au tangenţă cu wellness-ul, interesul pentru sănătatea şi starea de bine a mea şi a celor din jur a devenit în timp pasiune. Astfel am decis să îmi îmbogăţesc cunoştinţele şi am devenit tehnician nutriţionist şi instructor aerobic-fitness. Sunt convinsă că prin informare corectă şi efortul de a aplica cele învăţate, fiecare dintre noi va găsi echilibrul dintre fizic şi mental. De aceea mi-am propus ca prin acţiunile şi articolele mele să dezvolt respectul oamenilor pentru bunul cel mai de preţ pe care îl au: propriul corp.”

Pentru întrebări, nelămuriri, doleanțe și altele te aștept cu un comentariu la acest articol sau pe pagina cu întrebări și răspunsuri, pe facebook, twitter, youtube, instagram. Dacă vrei să afli imediat cum scriu ceva, îți recomand să te abonezi fie prin mail, fie prin RSS. Dacă vrei broșura “Mituri despre abdomen”, îți recomand să te înscrii la newsletter pentru a intra în posesia ei GRATUIT! Dacă vrei să mă ai ca antrenor personal, contactează-mă.

Toate bune, spor(t) în toate!
sursa foto

One Comment

Leave a Reply
  1. Buna ziua. As dori sa stiu exact cum sa elimin glutenul din alimentatia mea. Sa-mi spuneti clar si explicit ce alimnte contin gluten. va multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *