Mâncare de vară

Pe căldurile de acum cu toții vrem la prânz sau la cină o mâncare de vară ușoară, gustoasă, care să poată fi preparată repede. Acest fel pe care vi-l prezint astăzi este o rețetă de familie, care îmi amintește mult de copilărie și de vacanțele de vară. Se poate servi atât cald, cât și rece și este absolut delicios.

Acestea fiind spuse, aveți nevoie de:

1 kg de ardei gras

1 kg de roșii

o ceapă mare

2-3 linguri ulei de măsline

caș de oaie (opțional)

sare, piper, busuioc, cimbru

vara

Se toacă ceapa și se pune la călit 2-3 minute. Ardeii se spală, se curăță și se taie mărunt.

Roșiile se spală, se opăresc și se decojesc. Se toacă mărunt și se adaugă peste ceapă. Se lasă pe foc încă 2-3 minute, după care se adaugă și ardeii. Nu este necesar să lăsăm mâncarea să fiarbă prea mult, 15 minute fiind absolut suficiente.

Înainte cu 2 minute de a fi gata, se adaugă brânza tăiată cubulețe. Aceasta se va topi frumos și va da mâncării un gust special. Desigur această etapă poate fi omisă, totul va fi grozav de bun oricum.

Se asezonează cu sare, piper, cimbru și busuioc. Poftă bună!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *