in ,

Nu poți ține pasul? Uite 2 căi de a-ți întări organismul!

Fără îndoială, dezvoltarea armonioasă a corpului prin exerciţii fizice, este necesară din multe puncte de vedere, nu numai al creşterii masei musculare pentru un fizic frumos, dar şi pentru întărirea sistemului circulator, creşterea densităţii osoase, stimularea nervoasă corespunzătoare.

Îmi place acum să-ţi supun atenţiei şi o altă modalitate de funcţionare a organismului tău, ce implică folosirea “interiorului”, sau mai bine a energiei lui, alta decât cea musculară.

Un alt gen de mişcare.

Pentru că genul acesta de mişcare să dea rezultate în viaţă ta zilnică, trebuie să te relaxezi şi pe acest fond, umerii tăi trebuie lăsaţi cât mai jos, fără să-i ridici incordandu-te. Coatele trebuie menţinute mereu pe lângă corp, cu alte cuvinte, mai aproape de axa ce-ţi trece prin creştetul capului şi iese printre tălpi.

Cea mai importantă zona a corpului, cea care generează şi mişcarea, este bazinul şi mai ales centrul energetic, ce se situează la 3 cm sub buric, numit şi tanden. De acolo pleacă energia ce se va deplasa prin corp, către mâna sau picior, pentru a realiza mişcarea, identificând-o prin analogie cu apă sub presiune, ce se deplasează printr-un furtun, ieşind cu putere prin gură furtunului (mâna, picior, etc)

Fiind terapeut energetic, dar şi inginer, m-au preocupat mai puţin ezoterismele şi misterele, căutăndu-mi să-mi explic şi să experimentez această latura a noastră, cea energetică, de care suntem mai puţin conştienţi în viaţă de zi cu zi.

Tu eşti energie la propriu. Uite de ce.

Hai să-ţi explic puţin, ca şi o paranteză, înaintea exerciţiilor ce ţi le voi propune, cam în ce constă funcţionarea energetică a unui organism şi cum este el influenţat de diverşi parametrii ce caracterizează această dimensiune printre care şi frecvenţa.

La lecţia de fizică din liceu, ai învăţat că descompunând până la cea mai mică particula constituentă universul cunoscut, inclusiv corpul nostru, această va avea caracteristici materiale (masă) cât şi energetice (cuantă) – deci ne referim la fizică cuantică din liceu. 

Cu alte cuvinte, noi suntem energie, interacţionând cu mediul înconjurător la acest nivel, prin fenomenul rezonanţei.

În consecinţă, când ne aflăm într-o pădure virgină, starea noastră se îmbunătăţeşte, pentru că ne armonizăm, prin acest fenomen al rezonanţei (învăţat tot în liceu la fizică), cu frecvenţa energetică de 7Hz, caracteristică acestui mediu.

Cum noi ne-am dezvoltat că specie timp de sute de mii de ani în natură, asta ar conta că şi o revenire la parametrii iniţiali pentru care am fost de fapt proiectaţi. Nu este deci de mirare că ne simţim mai bine când ieşim la plimbare la aer curat, nu?

Pe scurt, noi ca şi energie, ne armonizăm prin fenomenul rezonanţei cu o altă energie, ce poate fi:

• de natură materială tehnologică: undele hertziene ce caracterizează câmpurile electromagnetice ale transformatoarelor de înalta tensiune, telefoanelor mobile, câmpurilor WI-FI, echipamente radio (oare cu ce beneficii ne armonizăm cu microundele din telefonul mobil?)

• de natură organică: energia vitală a diferitelor specii de plante, copaci, sau

• de natură cosmică: Reiki.

2 exerciţii pentru activarea energiei tale

Acum că ai văzut cât de importantă este alcătuirea noastră energetică, te invit să o experimentezi şi tu prin următoarele două exerciţii, ce implică transferul energiei tale prin corp, conform principiilor menţionate mai sus.

Schimbă-ţi greutatea pe loc.

În acest exerciţiu vei vedea cum poţi să influenţezi percepţia asupra greutăţii propriului corp, doar prin respiraţie şi reprezentarea interioară a fluxului tău energetic prin organism şi asta în timp ce pe cantar tu tot acelaşi număr de kg vei avea. Funny, nu? :)

Vei avea nevoie de un partener.

Tu te vei aşeza pe podea, cu picioarele întinse înainte, corpul drept la verticală cu braţele desfăcute în lateral. Partenerul va stă în spatele tău, petrecându-şi mâinile sub braţele tale şi la semnalul tău, te va ridica, comunicandu-ţi de fiecare dată percepţia asupra greutăţii tale.

Acum vei face 2 lucruri pe rând, din acea poziţie descrisă mai sus:

Primul exerciţiu: Pe inspir, îţi vei imagina cum toată energia corpului tău (vizualizezi) se deplasează din tanden, prin canalul median de-a lungul axei corpului tău, în centrul energetic din dreptul inimii. Este că şi cum deplasezi o bilă energetică din tanden, în inima. Înainte cu puţin că procesul de deplasare imaginată şi de inspiraţie să se termine, faci semn partenerului pentru a te ridică. Îţi va comunica impresia lui asupra greutăţii tale.

Al doilea exerciţiu: Pe expir, îţi vei imagina cum energia corpului tău va cobora în tanden, iar acesta se va “lipi” de podea cu intenţia clară de a nu fi dezlipit de acolo. Înainte de a termină procesul, cu puţin timp înainte, faci semn să fii ridicat şi partenerul o să-ţi comunice iarăşi percepţia lui asupra greutăţii. Dacă procedezi corect o să se simtă binişor diferenţa.

Te las pe ţine să o explici, atâta timp cât tu, pe cantar, tot acelaşi număr de kg îl ai. 

Ridicarea partenerului, fără muşchi

Acest exerciţiu s-ar putea să necesite mai multe încercări din partea ta până-l “prinzi”, dar merită, pentru a vedea cum îţi circulă energia prin corp şi ce poţi face cu ea.

De dată această te aşezi pe podea cu picioarele sub ţine, că japonezii. Această poziţie se numeşte seiza. Mâinile le aşezi pe genunchi. Partenerul tău, ce va trebui să-l ridici, se va aşeza în poziţia flotare, dar cu palmele puţin deasupra încheieturilor mâinilor tale.

Vei ţine spatele drept, umerii relaxaţi, şi nu te vei încorda deloc.

Pe expir, scoţi energia brusc din tanden, faci o foarte mică mişcare de rotaţie în jurul coatelor, fără să ridici umerii şi fără să depărtezi coatele de corp (axa lui), iar în continuare pe expir vei îndrepta braţele oblic în sus, ridicându-ţi astfel partenerul de la sol. Important! Imaginează-ţi cum energia iese cu putere din tanden, prin mâini (în timp ce rămâi relaxat) precum apă circulă cu putere printr-un furtun, ce se mişcă liber sub presiunea ei.

“Storci tandenul” atât mental cât şi prin contracţie musculară abdominală pentru a ieşi energia de acolo, dar nu încordezi braţele pentru a putea face transferul de energie. Dacă ai tendinţa de a lucra cu muşchii braţelor, vei ridică umerii şi astfel vei pierde legătură lor cu tandenul.

Odată ce vei reuşi, rămâne să te întrebi cum oare sunt capabili anumiţi bătrânei să de-a dovadă de vivacitate, agilitate, în timp ce alţii de vârstă lor, s-au dus de mult la culcare.

Un răspuns ar fi conştientizarea “interiorului” lor energetic şi folosirea lui judicioasă, conform principiilor de mai sus, în timp ce masă lor musculară s-a topit de mult, din cauza vârstei înaintate.

Legătură dintre tine şi natură înconjurătoare

Până acum, ai văzut doar câteva din principiile de mişcare ce-ţi pot întări fluxul energetic din organism, pentru bună lui funcţionare pe toată durata vieţii, evitând incapacitarea lui datorită vârstei înaintate.

Dacă ai observat, fiecare exerciţiu a fost însoţit de respiraţie, de ce oare?

Îţi aduci aminte că noi suntem de fapt energie, caracterizaţi de anumiţi parametrii la un moment dat, cum ar fi frecvenţa.

Respiraţia este şi ea energie, caracterizată de o frecvenţa ce poate capătă valori variabile după dorinţa noastră. Schimbăm frecvenţa respiraţiei conştient, cu consecinţă schimbării stării (frecvenţei), întregului nostru organism, pe principiul rezonanţei dintre cele 2 frecvente.

Uite nişte exemple interesante, ce ne arată cât de acordaţi suntem noi la energia mediului înconjurător şi cum suferim când paramentrii lui sau ai noştri se schimbă:

• Frecvenţa normală medie a respiraţiei noastre este de 18 ori pe minut, la fel că a frecvenţei

• Înmulţim această valoare cu 2 şi obţinem 36, temperatura normală a organismului nostru.

• Înmulţim şi această valoare cu 2 şi ne da valoarea 72, ce reprezintă pulsul mediu normal şi

• obţinem 144 ce reprezintă tensiunea normală a adultului. medii a valurilor oceanului ce se sparg de ţărm. Respirăm împreună cu planetă noastră.

Poţi deci să găseşti o corelaţie între respiraţia ta şi parametrii întregului tău organism, precum şi între caracteristicile energetice ale mediului înconjurător şi starea ta de sănătate?

Respiraţia, calea ta către o sănătate de fier.

În afară de abordarea energetică de mai sus, respiraţia este foarte importantă în menţinerea stării fizice de sănătate a corpului tău şi din alt motiv.

Celula ta, pentru a rămâne sănătoasă, are nevoie de aport de oxigen şi de a elimina toxinele ce le produce că urmare a metabolizării nutrienţilor.

Circuitul sanguin este responsabil de a aduce până la capilare, nutrienţii şi oxigenul. Mai departe ei trec prin pereţii capilarelor într-un lichid ce înconjoară celulă, numit limfa. Celulă preia oxigenul şi nutrienţii şi excretă toxinele, iar parte din ele sunt preluate apoi prin sistemul circulator înapoi în sânge, restul toxinelor fiind preluate de limfa.

Sistemul circulator este pus în mişcare de o pompă numită inima, pe când sistemul limfatic, ce are şi rol de protecţie al organismului prin globulele sale albe, nu are aşa ceva.

Pe lângă acest rol, sistemul limfatic mai este responsabil şi de eliminarea lichidului în exces din organism, a celulelor moarte, toxinelor, după cum am spus mai înainte.

Şi acum vine întrebarea: cine activează sistemul limfatic atâta timp cât acesta nu dispune de o “inima” că şi cel circulator?

Răspuns: activarea sistemului limfatic se face prin respiraţie profundă şi … mişcare.

Respiraţia profundă, abdominală, activează diafragmă, ce antrenează la rândul ei circulaţia limfei, făcând-o mult mai eficientă în a-şi îndeplini rolul.

Un alt exerciţiu pentru sănătatea ta de fier.

O metodă foarte bună de a-ţi curată organismul, este cel de a respiră profund în următorii timpi: un timp inspiraţie, 4 timpi retenţie, 2 timpi expiratie.

Este bine că de 2 sau 3 ori pe zi să faci acest exerciţiu de respiraţie, pentru a-ţi menţine sau recâştiga o sănătate de fier.

Nu mai detaliez acum, dar în ultimul timp se evidenţiază din ce în ce mai mult, că apariţia cancerului se datorează atât lipsei de aport a oxigenului la celulă, cât şi datorită lipsei evacuării corespunzătoare a toxinelor ei.

În concluzie, respiraţia este foarte importantă, atâta timp cât ea schimbă frecvenţa energetică a întregului tău organism, îţi menţine sănătatea sistemului circulator şi a celui limfatic, generând un randament maxim al sistemului tău imunitar.

Acest articol a fost scris de  Alexandru Simionescu – terapeut şi Instructor Reiki, iar metoda ce o preda, Gendai Reiki, are că scop atât obţinerea vindecării fizice, mentale, emoţionale, spirituale cât şi dobândirea fericirii, de către omul modern.

Poţi află mai multe despre Reiki, vizitând blog-ul lui  cu posibilitatea abonării atât la ultimile noutăţi, terapii la distanţă, de aproape, cât şi pentru a primi gratuit un video cu Meditaţia

Reiki şi a Luminii.

De asemenea, te poţi înscrie şi la unul din cursurile Gendai Reiki, nivel 1, anunţate pe site-ul lui, ori aici:

http://www.reikido.ro/cursuri-reiki/

Written by Valentin Bosioc

Valentin Bosioc - wellness specialist, certified personal trainer, certified fitness instructor, celebrity trainer, Musclemania Champion, Ninja Warrior Semifinalist, world wide motivator!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FBI (FullBodyIgnition) aprilie 2016

ValentinBosioc.com – top 10 bloguri de sănătate