in ,

5 moduri de a-ți îmbunătăți performanța fizică

 

5 moduri de a-ți îmbunătăți performanța fizică

 

O veche zicală spune “Minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Aş merge chiar mai departe şi aş considera reciproca, la fel de valabilă.

Astfel, pun în evidenţă că pe fundamentul unei minţi sănătoase, se clădeşte cam tot ce ţine de existenţa noastră.

Spun asta, deoarece armonia din interiorul nostru va determina un rezultat în exterior, lumea exterioară fiind de fapt, o reflexie a celei interioare.

La urmă urmei fenomenul acesta apare datorită caracteristicii noastre energetice, pusă atât de bine în evidenţă de lecţiile de fizică din liceu.

Acolo am învăţat că orice particula constituentă a universului cunoscut, implicit şi a corpului nostru, are o natură materială şi în acelaşi timp ondulatorie, energetică.

Mai simplu spus, avem o caracteristică energetică asociată existenţei noastre, sau noi suntem pur şi simplu energie.

Noi, însemnând de fapt un mic univers, alcătuit din toate planurile noastre materiale, mentale, emoţionale, spirituale, iar mintea joacă un rol interesant în toată povestea asta.

Ne setează pur şi simplu nivelul vibraţiilor, racordandu-ne voluntar sau nu, la lucruri ce ne influenţează nivelul de conştiinţa.

Nivelul pe care vibrează conştiinţa noastră, determina vibraţia întregului nostru mic univers interior.

Cum mişcarea fizică este o componentă obligatorie în obţinerea unui corp sănătos, să vedem ce rol joacă starea interioară in timpul orelor de relaxare activă şi cum ne putem folosi F.O.C.U.S.-ul , pentru obţinerea celei mai bune forme fizice  a corpului nostru:

Fixarea atenţiei

Viaţă modernă, profesională  ne oferă o grămadă de motive şi de stimuli pentru a fi solicitaţi la maxim. Ziua se încăpăţânează să aibe tot 24 de ore, în timp ce sarcinile la care trebuie să facem faţă cresc, iar asta face că atenţia noastră să fie solicitată în mai multe direcţii de-odată. Cu timpul, atenţia împrăştiată, poate deveni o a două natură şi asta nu în avantajul nostru.

Când se pune problema activităţii fizice de relaxare, după programul încărcat de peste zi, este bine să fii cu mintea la ce faci şi asta din cauza că se pot întâmplă uşor accidentări dacă nu eşti atent/a, iar corpul lucrează mult mai bine dacă atenţia ta este fixată asupra lui.

La urmă urmei nu faci decât să intri cu mintea la nivelul părţii solicitate a corpului, pentru a influenţă în mod pozitiv, energetic, rezultatul exerciţiului.

Optimism

O bună energie face minuni cu corpul nostru. Nu ar strică un exerciţiu de respiraţie înainte de a ne apucă de exerciţii fizice şi asta pentru a ne influenţă starea, poate nu cea mai potrivită, după un programul de lucru stresant.

Noi suntem vibraţie, respiraţia este tot vibraţie şi simplă ei schimbare de ritm, ne poate schimbă starea, prin fenomenul rezonanţei dintre cele două vibraţii, punându-ne astfel intenţionat, “pe undă” cu energia Universală.

Bună energie, optimismul, este un indicator al rezonanţei dintre două energii, a noastră şi cea Universală, având astfel un suport în dezvoltarea noastră armonioasă.

Conştiinţa

Fii prezent/a!

Conştientizează  tot ce faci si că prezentul este tot ceea ce ai.

Nu serveşte la nimic să-ţi consumi resursele, ancorandu-ţi mintea într-un timp trecut, unde lucrurile s-au întâmplat déjà şi nu mai pot fi schimbate, şi nici într-un viitor ce nu s-a întâmplat încă.

Doar în prezent poţi corectă un rezultat al unei acţiuni trecute sau întreprinde o altă acţiune menită să-ţi schimbe viitorul. A trăi în prezent, îţi da posibilitatea de a-ţi alocă toate resursele pentru a produce modificarea în direcţia dorită de ţine.

Uşurinţă

Nu te angrena într-o activitate ce nu-ţi face plăcere. Nu ar avea sens să te lupţi cu  senzaţia de “a cară pietre de moară”, când foarte bine poţi alege ce ţi se potriveşte în ziua sau momentul respectiv.

Dacă nu merge, nu insistă, că nici creştere prea mare pe direcţia respectivă, nu o să înregistrezi.

Important este să  ai senzaţia că te joci cu plăcere, indiferent cât de solicitantă este activitatea aleasă.

Este de preferat să lucrezi în armonia unei mişcări cu uşurinţă şi nu contra ei, forţând.

Sistem

Cu toţii avem o limita a abilităţilor noastre naturale de a atinge un rezultat. Când pornim într-o direcţie, facem cum credem noi că este mai bine şi după un timp ne plafonăm.

Cei mai mulţi, încercând să treacă de acea limita naturală, renunţă, iar după un sentiment de dezamăgire urmat de altul de resemnare, pornesc cu toate forţele într-o altă direcţie, procedând la fel la nesfârşit.

Important este să-ţi menţii direcţia aleasă, folosind un sistem sau mentori, ce te pot sprijini în depăşirea limitelor tale naturale de a obţine un rezultat.

Un rol important în menţinerea sănătăţii  îl joacă şi ridicarea nivelului de conştiinţa, fapt ce va determina la rândul lui şi ridicarea nivelului vibraţiilor tale.

Astfel, micul tău univers (fizic, metal,emoţional, spiritual) va intră în rezonanţă cu Marele Univers, căpătând astfel caracteristicile acestuia din urmă: Armonia că scop şi Vindecarea că efect.

Daca iti place acest articol poti da un Like sau Share prietenilor tai.

Acest articol este un guest post de Alexandru Simionescu – terapeut şi Instructor Reiki, iar metodă ce o preda, Gendai Reiki, are că scop atât obţinerea vindecării fizice, mentale, emoţionale, spirituale cât şi a fericirii, de către omul modern.

Poţi afla mai multe despre Reiki, vizitând blog-ul lui  cu posibilitatea abonării gratuite pentru a primi un Ebook despre cum poţi deveni sănătos şi fericit în ziua de azi, precum şi despre ultimile noutăţi postate.

De asemenea, te poţi abona direct, accesând acest link .

Written by Valentin Bosioc

Valentin Bosioc - wellness specialist, certified personal trainer, certified fitness instructor, celebrity trainer, Musclemania Champion, Ninja Warrior Semifinalist, world wide motivator!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

How Does Alcohol Affect Muscle Growth?

Salată rapidă cu bacon