Crampele musculare sau cârceii sunt unele din cele mai nesuferite dureri. Sunt contracţii involuntare ale muşchilor cu dureri groaznice şi cu imposibilitatea folosirii pe termen scurt a muşchiului afectat. Apar în diferite momente, pot apărea în somn, pot apărea în timpul mersului, pot apărea în timpul înotului sau în timp ce faci sport.
Aceste crampe musculare pot afecta o parte dintr-un muşchi sau întregul muşchi şi apar cel mai des la picioare (gambe, coapse sau talpă). Cauzele sunt multiple de la deshidratare la alimentaţia proastă, la lipsă sportului, la sportul exagerat în cazul începătorilor, la menţinerea unei poziţii incomode a corpului pentru un timp îndelungat şi până la probleme de sănătate mai grave.
Metode de prim-ajutor, prevenție și tratament.
Ca primă metodă de ajutor functioneaza întotdeauna întinderea muşchiului afectat, chiar dacă pe moment e dureros. Mai merge și masajul local – se masează mușchiul pe lungimea sa, de sus în jos, înțeparea zonei dureroase cu un ac și alternarea rece/cald.
Însă trebuie să ştiţi că înainte de orice activitate fizică este obligatoriu să te încălzeşti, iar în restul zilei, dacă nu faci nici o activitate fizică mai intensă, e bine să faci câteva mişcări uşoare de stretching.
De asemenea, cel puţin o oră de mişcare zilnic, o alimentaţie echilibrată şi bogată în vitamine şi minerale, hidratare suficientă – toate duc la reducerea cârceilor şi prevenirea lor.
Metode naturiste, prin alimentație:
– Consumaţi la fiecare masă câte 2 linguriţe de miere de albine amestecată cu migdale pisate. Dacă efectuaţi tratamentul regulat, îi veţi simţi efectul deja după o săptămâna.
– După fiecare masă, se mănâncă câte 2 linguriţe de miere de albine amestecată cu seminţe de floarea-soarelui (cel mai bun rezultat se obţine dacă sunt încolţite în prealabil).
– Uneori, crampele în muşchii picioarelor sunt rezultatul dereglării metabolismului potasiului. În acest caz, se recomanda consumul caiselor uscate şi al cartofilor copţi la cuptor, nu mai puţin de 50-100 g pe zi.
– Într-un borcan de un litru, se pun câte 2 linguri de stafide şi curmale tocate. Separat, se prepară o infuzie de museţel (o lingură la 500 ml de apa), se infuzează până la răcire, se strecoară şi se toarnă în borcanul cu fructe. Se lasă la macerat peste noapte şi se bea în timpul zilei următoare. Se repetă zilnic, timp de 3 săptămâni.
– Unele persoane beau în timpul durerilor 150 ml de apa de izvor, în care se dizolvă jumătate de linguriţă de sare grunjoasă.
– Consum repetat de brânză de vaci. Conţine mult calciu, care participă activ în procesele de transmitere a semnalelor nervoase şi în contracţiile musculare.
– Laptele bătut (lapte prins). Timp de trei săptămâni, se consumă dimineaţă, pe nemâncate, câte o lingură de miere de albine, urmată de un pahar de chefir sau lapte bătut. După o pauză de 7 zile, cură se repetă.
Pe lăngă aceste sfaturi, sunt convins că mai știi și altele, e plin netul de ele, aplică-le pe cele care te ajută! Pentru întrebări, nelămuriri, doleanțe și altele te aștept cu un comentariu la acest articol sau pe pagina cu întrebări și răspunsuri, pe facebook, twitter, youtube, instagram. Dacă vrei să afli imediat cum scriu ceva, îți recomand să te abonezi fie prin mail, fie prin RSS. Dacă vrei broșura “Mituri despre abdomen”, îți recomand să te înscrii la newsletter pentru a intra în posesia ei GRATUIT! Dacă vrei să mă ai ca antrenor personal, contactează-mă.
One Comment
Leave a Reply