O zi fara telefon

Ma intreaba Tomata daca as rezista o zi fara telefonul mobil… Raspunsul desi pare simplu, e destul de greu de dat. Avand in vedere ca de cand am castigat N900-le ma dau mereu pe net de pe el, mi-am facut chiar si upgrade la abonament si sunt mai merue conectat. Ce-i drept imi cam cere si jobul treaba asta, dar sunt convins ca in conditii extreme as rezista.

Totusi, cu ocazia asta mi-am adus aminte de o mica intamplare care a avut loc cat ma stat in UK si cred ca se potriveste perfect cu tema acestei lepse.

Pe vremea cand eram eu in UK aveam un Sony Ericsson w810. Pot sa spun ca telefonul ala a fost cel mai rezistent telefon pe care l-am avut vreodata. Si inca rezista, e la ai mei si e functionabil. In Anglia eram intr-o casa mai multi romania, o cehoaica, un polonez si un slovac… Ne intelegeam bine, nu despre asta e vorba. Am vrut doar sa atrag atentia ca eram multi.

Nu aveam TV si nici radia, ascultam muzica de pe telefon si faceam cu schimbul. Ne foloseam telefoanele foarte mult pentru ca purtam intregi conversatii prin sms – cartele Orange din UK aveau un numar nelimitat de sms-uri si ne convenea. Faceam un top-up de 5 pounds si ne durea la basca… Ne trimiteam sms-uri in dusmanie:

“baaa sunt in Debenhams si am vazut o mulatra excelenta!” … “du-te ba ca eu stau de vorba chiar acum cu o scotiana” …” ce prosti sunteti ca eu ies diseara la bere cu Louise, gagica aia din White Rose” …

Chestii din astea, pe care le trimite-am mass, la tot grupul ca ne permiteam. Faceam adevarate conferinte prin SMS-uri… Deci concluzia: telefonul meu ala dumphone :D era de un real folos pe vremea aia. Era singurul pe care il aveam si conversam si cu ai mei din tara si cu cei din UK.

La un moment dat a trebuit sa stau o saptamana singur in casa. Deci repet: singur in casa, no tv, no radio… Tot ce aveam erau vecinii dubiosi si extrem de insurgenti, telefonul meu cu muzica mea de acasa si cateva reviste cumparate de la mini-marketul din colt. Lasam la o parte cidrul si berea la oferta :D. Si ca un facut sau nefacut telefonul meu cel prea-folosit a crapat! Poate din cauza ca atunci cand am ajuns in Anglia am mers cu el la un indian sa il resofteze cu soft nebun de ultima generatie care permitea theme swf (si pentru a-l decoda ca era luat de la Orange Romania si era blocat in retea.). Noul soft pe care mi l-a pus indianu’ (care stia cel putin 6 limbi si recunostea clientii dupa fata: aa tu esti de la Romania, nu?) era unul foarte tare si cand mi l-am pus parca era alt telefon fata de cel achizitionat in Ro.

Revenind la ziua fatidica: deci imi crapase telefonul, nu mai pornea si era singura mea legatura cu oamenii dragi si cu cei de la munca. Fara sa disper am mers la un club de net i-am anuntat pe cei din tara care e treaba, mi-am luat o cartela de public (din aia cu multe minute de la second) si am inceput sa ii sunt pe cei la care le mai tineam minte numerele sa ii anunta ca momentan sunt fara telefon si ca inca nu m-au invadat talibanii de la coltul locuintei din Leeds…

La munca, o domnita simpatica mi-a recomandat un service bun de tot aproape. Am mers la oamenii aia, le-am explicat ca il aveam in garantie, mi-au cerut dovada, le-am oferit dovada, nu cred ca i-a interesat foarte mult… Mi-au zis sa las telefonul la ei si sa revin a doua zi, pentru ca era deja tarziu si nu mai putea sa imi spuna/faca nimic in ziua respectiva.

L-am lasat si am plecat spre casa cu gandul sa imi iau cat mai multa bere si cat mai multe reviste de la magazinul din colt ca urma o noapte extrem de lunga si linistita… Va aduc aminte ca inca eram singur intr-o casa cu 7 camere… Deci vreau sa spun ca era o liniste apasatoare si in prea mare contrast cu galagia de afara. (Cu ocazia asta mi-am adus aminte o multime de nebunii din UK, care cred eu merita impartasite cu voi – dar toate la timpul potrivit).

Deci a trecut deja o zi fara telefon, m-am trezit la ghici si am plecat dupa orientarea in spatiu si ureche la munca. Nu aveam ceas, nu aveam alarma, nu aveam tv si nici radio. Totusi am reusit si sa ma trezesc la timp si sa ajung la munca. Eu am plecat din casa ca un kamikazee, fara sa stiu cat e ora. Pana la statia de autobuz habar nu aveam ce ora e, mi-am dat seama ca am plecat cu doar 15 minute mai devreme decat as fi plecat in mod normal, numai cand am ajuns in statia de autobuz si am intrebat pe cineva cat e ora :D. That’s perfect timing shit!

Am reusit sa plec ceva mai devreme de la munca, sa ajung la service. Acolo mi-au zis ca telefonul trebuie trimis la depozit pentru nu-stiu-ce-reparatii, ca nu ma costa nimic dar ca dureaza o saptamana… Am incercat sa le explic ca pe langa faptul ca ala e singura mea sursa de legatura cu oamenii apropiati si in plus e singura sursa de galagie din casa si pana la urma mi-au zis sa revin la finalul zilei sa imi dea un alt telefon in loc pana se repara al meu.

Se facusera deci 2 zile fara telefon si pot sa spun ca am rezista eroic de-a dreptul… Am luat telefonul “inlocuibil” in primire, era folosibil dar atat. Nu aveam pe el muzica (de net nici nu se pune problema, ca net nu aveam nici eu pe vremea aia la w810 i), nici radio …dar macar puteam incepe sa dau mass-smsuri :)).

Dupa inca 5 zile am mers si mi-am ridicat telefonul meu, l-am predat pe cel care ii tinea locul si viata si-a revenit la normal.

Deci nu numai ca am am stat fara telefon 2 zile, dar am rezistat eroic o saptamana fara telefonul meu!

The End!

Si pentru ca totusi este o leapsa, sunt curios daca Ioana, Cristina si Andra s-ar descurca o zi fara telefon. Poate fi preluata leapsa si de cei care o citesc si le-a placut povestioara mea :P.
sursa foto.