Amintirile ma chinuiesc…

Am vazut la Arhi postul asta si mi-a trezit niste amintiri si niste sentimente care nici nu credeam ca mai exista. Nu-i asa ca ati uitat cu totul de “generatia de aur”, de Hagi, Popescu, Dumitrescu, Prunea si toata acea minunata echipa care ne facea sa simtim ca traim?

Nu sunt eu foarte batran, dar nici foarte tanar si am prins cateva participari ale Romaniei la Campionatul Mondial de fotbal. Cum suna – campionatul mondial de fotbal COAIE!

Imi aduc aminte cum traiam fiecare meci al Romaniei, vopsiti pe fata, si adunati toti gramada, si dupa fiecare victorie mergeam la socrul lui Dorinel Munteanu acasa si ii goleam butoaiele de vin. Imi aduc aminte trairile si clipele de fericire de pe strada, si reportajele speciale de la televizor cu transmisiuni directe din toate marile orase unde erau manifestari de bucurie.

Daca ai macar un strop de microb in tine cu siguranta iti aduci aminte superbele meciuri din ’90 si din ’94 (ca parca atunci au fost cam ultimele mondiale la care au fost ai nostri). Desigur au fost si Europenele care ne-au facut sa ne simtim la fel de bine. Inca simt lacrimile calde de pe obrazul meu cand am pierdut calificari in ultimele minute, dar jucate, pentru ca atunci chiar se juca fotbal nu ţurCA CA acum…

Nu o sa mai avem noi echipa de fotbal ca atunci VEAC. Atunci se juca pentru culori, tara, placere… acum se joaca pentru masini de lux, pizde bune, alcool si prafuri ;).

Priviti videourile de mai jos, luati o scurta pauza si ganditi-va: Nu-i asa ca va e dor sa vedeti astfel de meciuri fie live, fie la tv si mai apoi sa iesiti in strada de bucurie? Nu-i asa ca si in acei ani se iesea in strada, dar se iesea de bucurie si de fericire nu ca sa se ceara mariri salariale?