Invitat în studiourile Televiziunii Române, în cadrul emisiunii 1Matinal, trasnsmisă în direct, Valentin Bosioc, campionul Musclemania și antrenorul personal al celebrităților, a dezvăluit puțin din secretele sale.
Sportivul a discutat despre importanța nutriției echilibrate, despre cât de important e un antrenor personal în atingerea obiectivului atunci când vine vorba de fitness și un stil de viață sănătos, însa Valentin a vorbit și despre cum este să devii numărul unu pe cunoscuta rețea de socializare, Facebook.
Pentru sfaturi utile, antrenamente personale, diete și multe altele, Valentin Bosioc te așteaptă online:
– FACEBOOK PROFIL PERSONAL: VALENTIN BOSIOC
Valentin Bosioc este campion internațional Musclemania Paris și vicecampion național la culturism clasic. Este instructor fitness, antrenor personal și tehnician nutriționist cu acreditări recunoscute pe plan național și internațional. Ca o formalitate are și cursul de prim ajutor internațional absolvit și acreditat.
Valentin a lucrat cu multe persoane publice din România și din afara țării, dar a ajutat și a transformat viața și altor câteva sute de persoane mai puțin publice.
I-a placut sportul încă din tinerețe. A început cu clasicul “tras de fiare”, a continuat cu judo, box, fotbal,rugby, aikido și altele. Îi place tot ce înseamnă mișcare, este la curent cu tot ce mișcă în industria wellness din țară și din afară. Totul a plecat din pasiune, ajungând să transforme un hobby în stil de viață și chiar în profesie, deși la origini este inginer.
A colaborat și colaborează cu diferite săli și cluburi sportive, dar este prezent și la domiciliul clienților, dezvoltând un concept de antrenament denumit generic F.B.I. (Full Body Ignition), cu rezultate foarte bune: arderea grasimilor (până la 1000 calorii într-o ședință), creșterea forței, creșterea rezistenței, creșterea vitezei, tonifierea musculaturii și îmbunătățirea stilului de viață.
Fiind inițial autodidact, timp de peste 13 ani a învațat și experimentat pe propria persoana ce înseamnă sport făcut cu cap, o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos, ulterior perfecționându-și cunoștințele în domeniu prin cursuri specializate și convenții naționale și internaționale. Crede ca în industria fitness/wellness totul se mișcă cu o viteză amețitoare și dacă nu te pui la curent cu absolut orice, dacă nu ești într-o continua învățare, riști să nu mai ții pasul și să rămâi în urmă. I-a placut întotdeauna să ofere un sfat sau o mână de ajutor, drept dovadă are o comunitate foarte mare adunata în jurul lui pe toate rețelele sociale și pe blog. Valentin a antrenat persoane publice și mai putin publice, chiar dacă a lucrat cu celebrități, a facut treaba la fel pentru toată lumea. A oferit întotdeauna rezultate sănătoase, vizibile și pe termen lung.
În prezent Valentin are numeroase apariții în presa de specialitate, prezențe la convenții și evenimente wellness, plus un eBook de succes: “Calea spre un abdomen perfect” și alte materiale didactice.
Consideră că ai nevoie de câteva ingrediente indispensabile pentru a avea o viață sănătoasă și lungă: echilibru, pasiune, perseverență, fără excese, fără abțineri, bun simț și o atitudine pozitivă. Din punctul lui de vedere un bun antrenor personal trebuie să îți cunoasca foarte bine oamenii cu care lucrează, să le ofere antrenamente personalizate în funcție de target și obiective, să le devină un bun prieten și chiar confident la nevoie.
Are un motto simplu, după care se ghidează în viața și după care iși îndrumă mereu oamenii cu care lucreaza:Toate bune, spor(t) in toate!