in

Grasomega – 20 kg în 4 luni

Am primit un email destul de interesant, pe care vreau să îl împartășesc cu voi. Povestea unui tip care a slăbit 20 de kilograme în patru luni. Am citit povestea, este vorba despre slăbit sănătos, așa că merită dată mai departe:

 

Cum a slăbit Grasomega 20 kg în 4 luni de zile

 

Sunt Grasomega şi voi încerca să îţi spun povestea mea din ultimele aproape 4 luni de zile: cum am slăbit 20 de kilograme.

 

Ajunsesem la aproape 100 de kilograme (97 mai exact), mă uitam în oglindă, ştiam că trebuie să fac ceva în sensul acesta, însă nu aveam pornirea. Zilnic mă măcina gândul că sunt pe un drum greşit şi căutam soluţii sau motivaţii pentru a începe cura de slăbire. Pe de altă parte, ştiam că nu vreau să fiu doar slab, ci să şi arăt în formă. Am 39 de ani impiniti şi probabil, undeva în subconştient, se instala şi criza de 40.

 

În acest articol, îţi voi spune ce am făcut şi ce nu am mai făcut în ultimele 3-4 luni, pentru a slăbi 20 de kg şi voi explica de ce am considerat că sunt bune, sănătoase şi utile deciziile pe care le-am luat. Pentru că, până la urmă, cel mai important este să fim sănătoşi, cu nişte kilograme în plus sau în minus.

 

În primul rând, nu doream o dietă, îmi doream – şi ştiu că sună a clişeu – să îmi schimb stilul de viaţă. Iar pentu asta am avut în vedere două lucruri extrem de importante.

 

  1. 1. Să scap de lenea care mă caracteriza şi să fac sport zilnic.
  2. Să nu mai trăiesc ca să mănânc, ci să mănânc ca să trăiesc.

 

Şi am pornit. După primele săptămâni, haotice din ambele puncte de vedere enumerate mai sus, mi-am stabilit câteva reguli pe care mi-am promis să nu le încalc. Le redau mai jos, însă ce vei citi nu este un clasament după importanţa lor. Din punctul meu de vedere, toate sunt la fel de importante:

 

Alimentaţia şi cura de slăbire:

 

  1. Am băut multă apă, iar “multă” a însemnat 2 sau chiar 3 litri pe zi. De multe ori, senzaţia de foame poate fi “păcălită” cu un pahar de apă sau chiar două.

 

  1. După fiecare masă, oricât de sete mi-ar fi fost, cel puţin 15-20 de minute nu am atins apa. La fel şi înainte de mese, nu am băut apă cel puţin 15 minute. Se spune că ideal ar fi să aştepţi, după masă, chiar o ora până să bei apă. Explicaţia? Sucul gastric, secretat de stomac pentru descompunerea alimentelor, va fi diluat de aceasta, ceea ce va duce la îngreunarea sau chiar stoparea procesului de descompunere a alimentelor, acestea ajungând practic în intestin nedigerate. Astfel, pe lângă alte mari belele legate de sănătate, metabolismul va fi unul foarte lent. Iar un metabolism lent se traduce prin arderea grăsimilor mult prea încet. Pe scurt, nu slăbeşti.

 

  1. Am mâncat din 3 în 3 ore. Am început să mănânc din 3 în 3 ore şi astfel, la ora mesei, nu mai eram lihnit de foame ca atunci când mâncăm de două ori pe zi. Nefiind înfometat, nu mai mâncam repede şi mult, cum o făceam înainte.

 

  1. Nu am combinat alimentele cum o făceam înainte. În plus, am scos din meniu anumite produse şi am introdus altele noi, uşor de procurat şi mai sănătoase. Spre exemplu, în ultimele luni, la mesele cu carne nu mai mâncam decât legume. Nimic altceva. Pe de altă parte, am scos pâinea şi cartofii din alimentaţie, iar dacă simţeam că aş mânca pâine, spre exemplu, o mâncam goală. Am introdus seminţele de chia, boabele de quinoa şi hrişca, toate cu multiple beneficii pentru sănătate şi care consider că m-au ajutat în procesul de slăbire.

 

  1. Am încercat să fac diferenţa între “mi-e poftă” şi “mi-e foame”. Când simţeam că mi-ar fi foame incercam să analizez dacă îmi este foame cu adevărat sau doar am poftă de acel aliment / fel de mâncare. Fiind un mare pofticios (de fapt greşesc, probabil sunt cel mai mare pofticios), am realizat că, de fapt, confundam cele două stări şi de multe ori mâncam doar pentru că simţeam mirosul plăcut al mâncării sau chiar vedeam cât de bine arată.

 

  1. Am diminuat cantităţile de mâncare. O, da, foarte important. Pe lângă faptul că am slăbit 20 de kilograme, m-am simţit şi mă simt foarte bine după fiecare masă, de când ţin această regulă.

 

SPORT – cardio şi calisthenics:

 

Tot ce a însemnat mişcare (exerciţii fizice) am făcut doar acasă. Am insistat pe două genuri:

 

  1. Am făcut Cardio – am început cu exerciţii de 5 minute, de două ori pe zi şi am crescut timpul în funcţie de cât am simţit că pot. Acum fac în jur de jumătate de ora de cardio zilnic.

 

  1. Forţă – calisthenics (folosesc greutatea propriului corp. Exemple: tractiuni, flotări) – până mă simţeam obosit, am pornit cu exerciţii de 5 – 10 minute pe zi. Acum fac zilnic minimum jumătate de ora.

 

Aşadar, aceasta este povestea ultimelor 3-4 luni de zile. Cură de slăbire combinată cu exerciţii fizice, la care am adăugat multă voinţă.

 

A fost greu? Poate, la început. Însă de la o zi la alta, de la o săptămână la alta mă simţeam din ce în ce mai bine şi totul devenea, încet, încet, din ce în ce mai simplu.

 

grasomega

Dacă doreşti să afli detalii mai multe despre cum au fost cele 4 luni de zile şi ce urmează să fac în continuare, te invit să vizitezi blogul meu personal: Grasomega.ro

Written by Valentin Bosioc

Valentin Bosioc - wellness specialist, certified personal trainer, certified fitness instructor, celebrity trainer, Musclemania Champion, Ninja Warrior Semifinalist, world wide motivator!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4K Epic Mountain Drone Video Filmed By Eric Novak

People Are Hypnotized With This Dude Who Surf Like Few Surfers Ever Have