in

Sa va spun o poveste…

In general sunt un tip care se arunca mereu cu capul in fata, fara sa stau sa analizez prea mult riscurile. Atunci cand simt ca ceva nu ma mai multumeste, ca ceva nu e pe placul meu, atunci cand simt ca ma plafonez ma misc in alta directie.

Eu am mai spus-o in alte ocazii, dar pentru frumusetea povestii am sa repet: m-am nascut in Resita, am copilarit in Bocsa si am locuit in Timisoara.

Am terminat Liceul Teoretic “Tata Oancea” din Bocsa. Dadusem la Informatica, dar eram primul de sub linie, deci intrasem la optiunea a doua: Chimie-Biologie. In ziua cand am fost sa vad rezultatele, am fost asa dezamagit incat am plecat plangand pe jos acasa, in conditiile in care erau vreo 8 km de mers. Apoi mi-a mai trecut si s-a dovedit ca a fost bine ca am intrat la Chimie-Biologie.

Pana sa intru la liceu, in generala am fost olimpic la mai multe materii si premiant. Cand am ajuns la liceu am devenit o pramatie si un bad boy :D. Prietenii mei imi spuneau ca nu voi lua bac-ul. L-am luat cu medie buna. Asa de buna incat am decis sa ma inscriu la facultate.

La facultate a fost in felul urmator: am mers cu un dosar sub brat, am zis ca ajung in Timisoara si vad eu la ce ma incriu. Initial am vrut sa ma inscriu la Facultatea de Chimie (in conditiile in care in liceu, desi eram la profil de chimie-biologie, eram mereu la un pas de corigenta – trageam tare sa iau nota mare in teza sa scap :)) ). Nu m-am inscris la acea facultate, pentru ca in ziua in care am fost eu la inscriere, nu se faceau inca inscrieri. Asa ca am inceput sa colind facultatile sa vedem unde imi depun dosarul. Mi-au soptit unii: “daca vrei sa intri usor, baga-ti dosarul la Mecanica”. Buun… Am mers sa imi depun dosarul la Universitatea Politehnica din Timisoara – Facultatea de Mecanica. Pe lista de optiuni am trecut asa:

– din patru profile posibile de studii de lunga durata eu am trecut ca prima optiune IMT (Inginerie Manageriala si Tehnologica) si ca optiune a doua Mecatronica.
– din trei profile posibile de studii de scurta durata eu am bifat toate cele trei colegii.

La afisarea rezultatelor eram intrat la ultima optiune bifata, deci la colegiul al treilea. Am mers la tanti de la inscrieri si am intrebat-o daca e posibil sa fiu repartizat ceva mai sus in urma retragerii unora. Mi-a spus ca de obicei se retrag foarte multi, e foarte posibil sa fiu repartizat mai sus, dar ca trebuie sa imi platesc confirmarea locului. Am platit si mi-a zis sa merg dupa 2 saptamani pentru rezultatele finale. Au trecut cele doua saptamani si am fost sa vad rezultatul final. Eram promovat la prima optiune, la IMT. Deci inca o data a iesit bine. La deschiderea de an universitar, decanul a intrebat cine mai vrea sa treaca la sectie de limba franceza pentru ca nu este completa. M-am aruncat inca o data si am spus ca ma inscriu, desi nu iubeam deloc franceza. Intrasem cu bursa. In primul an, primul semestru am avut 2 burse (bursa de merit si bursa sociala). Apoi am fost nevoit sa renunt la una din cele doua burse, am renuntat – ghici la care – la cea de merit, evident, ca era mai greu de mentinut.

Anul 1 l-am terminat integralist. Ceilalti ani nu i-am mai terminat integralist, desi grupa de franceza era una privilegiata. In anul 4 aveam extrem de multe restante, pe care insa le-am luat intr-o saptamana. Aveam si trei examene pe zi. Majoritatea examenelor aveau legatura cu numarul 13: biletul 13, ziua 13, subiectul 13, intrebarea 13, randul 13 etc. Le-am luat pe toate si mi-am tatuat numarul 13 pe spate, doar sunt nascut in 13.

Am terminat facultatea si mi s-a propus un post de inginer. Era ceva like wow (!) direct din bancile scolii – inginer care era nevoit sa ia decizii responsabile, de care de foarte multe ori depindeau vieti. Un inginer care era nevoit sa conduca o echipa de 30 de oameni, multi dintre ei cu varsta egala cu a tatalui… Am lucrat ca inginer 6 luni de zile, dupa care s-a schimbat conducerea, directorul cel nou fiind un eminem UMT-ist, a venit dupa o perioada de locuit in state cu figuri de american si gesturi de eminem si cu o echipa proprie, cu care a incercat sa inlocuiasca echipa din vechea garda.

Domnul Popescu, noul director era un idiot caruia ii placea sa injure oamenii si sa zbiere ca un descreierat. I-am explicat de atatea ori ca omul face treaba mult mai buna daca ii explici frumos, decat daca urli la el. Degeaba, ala era stilul lui.

Eu sunt Capricorn. Un Capricorn nu prea se lasa calcat in picioare si nu e sclavul banilor. Asa ca nu am mai suportat mojiciile directorului, m-am aruncat inca o data cu capu’ inainte si mi-am dat demisia. Povestea demisiei e aici.

Dupa demisia aia, a urmat o perioada destul de lunga in care nu imi gaseam locul. Am incercat mai multe joburi de la telesales, la operator de linie si la logistica farmaceutica si la security.

Nimic nu se potrivea. Intr-o seara am fost la o bere la niste prieteni care imi spuneau ca pleaca in UK cu contract de munca. Ma gandeam “wow ce bine!”. “Hai si tu” imi zic ei. “Pai pot?!” – “Sigur, uite asa si asa si bla-bla”. A doua zi aveam bilet de avion, intr-o saptamana am plecat in UK unde am petrecut o buna perioada de timp. Inca o data m-am aruncat cu capul inainte. Cand acolo nu a mai mers treaba m-am intors in tara.

Dupa intoarcerea in Ro, am avut o perioada destul de gri. Nu imi gaseam un job care sa ma satisfaca, asa ca timp de un an de zile am stat pe tusa fara sa lucrez. Doar sala si online. Atunci am inceput sa ma implic mai tare in online, sa pornesc un proiect propriu pe online si sa ma leg tot mai tare de online.

La un moment dat, cand totul parea ca e jos de tot si cand parea ca nu mai exista alternative ci ca unica solutie vedeam parasirea Timisoarei si mutarea acasa in Bocsa City la ai mei, exact atunci cand cutitul a fost impins in maduva osoasa, atunci am primit oferta de la Pyuric: “am un job pentru tine, dar trebuie sa te muti la Bucuresti”. Nu mi-a trebuit timp de gandire, in iulie 2009 eram mutat in Bucuresti. Inca o data m-am aruncat cu capul inainte si bine am facut. Timp de peste doi ani am facut o treaba minunata la Monden.Info.

Intre timp am inceput sa transform blogul asta in unul 89% sportiv, am inceput sa ofer sfaturi referitoare la nutritie, dieta, exercitii, sala, fitness si culturism (cu aproape 900 de comentarii & tot cresc), mi-am creat o pagina sportiva de facebook la care va invit sa dati LIKE, am inceput sa imi formez un brand personal din numele meu si sa ma implic mai mult in tot ce inseamna imaginea Valentin Bosioc.

Foarte recent am schimbat si macazul si astfel am inceput sa imi permit sa particip la mai multe evenimente dedicate bloggerilor.

Un astfel de eveniment a fost si cel de ieri (ca deja e 1:10): #IE9MeetUP (“7+ Povesti cu care sa ai influenta si impact puternic in viata ta si a altora”). Un seminar excelent organizat de Microsoft in parteneriat cu McCann PR, la care am participat prin bunavointa lu’ Chinezu.

Ioan Nicut este un om extraordinar. L-as asculta ore intregi. Are povesti pentru orice si te umple de incredere si optimism. Omul poate face terapie personala si de grup cu oricine. Daca aveti ocazia mergeti si ascultati-l, aveti multe de invatat. Desi am stat numai in prima parte a seminarului ca am fost nevoit sa plec, la mine s-au declansat niste chestii pe care le voi aplica ;).

La inceputul seminarului ne-am cunoscut mai bine si unii dintre noi au primit niste provocari. Eu am mentionat faptul ca desi ma simt excelent cand ajut oamenii si ca imi face placere sa dau sfaturi referitoare la sport, simt o mica frustrare ca nu primesc mare lucru inapoi. Mi s-a spus ca trebuie SA CER cu adevarat pentru a primi si mi s-a propus ca timp de o saptamana sa CER 10 chestii, iar la final sa fac un rezumat cu feedbackul primit.

Cum de obicei nu ma dau in spate de la provocari, am acceptat. Asa ca acum incep in forta si CER trei lucruri asa dintr-o data. Sunt aproape covins ca le voi primi, desi e posibil sa ma insel.

Asadar daca nu te-ai plictisit citint aceasta povestioara, iti CER tie, cititorule trei lucruri:
– un like la acest articol (share pe facebook).
– un RT la acest articol.
– un comentariu la acest articol.

Cand am stat de vorba cu Ioan am omis sa ii spun ca am cam cerut chestii de mai multe ori si nu am prea primit… sunt curios ce solutie mi-ar fi dat in cazul asta.

Una peste alta, vreau sa spun ca am o karma excelenta si ca in ultimele luni imi cam iasa totul cum mi-am propus sau aproape cum mi-am propus. Ceea ce e bine.

In fine, nu va mai plictisesc, inchei aici cu multumirile de rigoare.
sursa foto.

Written by Valentin Bosioc

Valentin Bosioc - wellness specialist, certified personal trainer, certified fitness instructor, celebrity trainer, Musclemania Champion, Ninja Warrior Semifinalist, world wide motivator!

7 Comments

Leave a Reply
  1. Salut Valentine și felicitări pentru post. Felicitări că ți-ai păstrat cuvântul față de tine și ai făcut cereri în clar către cititorii tăi. Pentru cazurile când ceri și primești eu n-am nicio opțiune. Ce opțiune ai tu? :)

    ps. chestiunea aia pe care o numești tu terapie eu o numesc coaching. :) și într-adevăr, a fi client de coaching e o senzație, o stare, o trasformare, o realizare fantastică.

  2. Povestea ta e super. Sunt convinsa ca o sa reusesti tot ce-ti doresti pentru ca doar celor curajosi li se intampla. Iar tu cu siguranta esti chiar daca nu ti-ai dat inca seama pe deplin. Chiar ascultandu-te ieri, m-am regasit in teama ta de a cere. La mine e teama de respingere pe care incerc s-o rezolv. Nu mi-a placut niciodata sa cer. In fond, uneori primesti, alteori nu, dar asta n-ar trebui sa ne opreasca. Succes pe mai departe si sunt bucuroasa ca te-am cunoscut !
    P.S. O data cu acest comentariu, in ceea ce ma priveste, ti-am oferit tot ce ai cerut ! :) La cat mai multe feed-back-uri !

  3. esti fenomenal :) ai facut multe sacrificii, schimbari… si stiu ca nu-i niciodata usor sau placut
    oricum sper s-o duci cat mai bine si de-acum inainte, si fii tu insuti… asa cum ai facut-o si pana acuma
    multa bafta, esti unul dintre cei care intr-adevar merita ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

The Adventures of Tintin / Aventurile lui Tintin – Secretul Licornului

“OGLINDA” – Un altfel de spectacol la Teatrul Masca