in

Se mai face sport în școli?

Am avut zilele trecute o discuție cu o clientă cu care lucrez pe personal training, discuție legată de faptul că după umila mea părere nu prea se mai face sport (educație fizică) în școlile noastre. Sau în puținele școli în care se face, elevii caută scuze, motivări și așa mai departe.

Sunt tot mai puține cazurile în care se face sport cu adevărat, chiar dacă se încearcă introducerea celor 4 ore de sport pe săptămână. Fratele meu de exemplu, fiind profesor de educație fizică și sport, se implică activ și intens în orele de sport și le face super interactive, atât cât poate. S-a ocupat de elevii lui, pe unii chiar i-a trimis spre performanță.

Se mai face sport în școli?

Dar nu despre ce face un anumit profesor de sport e vorba aici, ci despre cum am trebui să procedăm (noi sau aleșii nostri) ca sa resuscităm puțin mișcarea în școli.

Eu am câteva propuneri, pe care aș aprecia dacă le-ați completa sau chiar da mai departe, poate cine știe, ajunge informația unde trebuie.

Cu liniuță, de la capăt, ca la școală:

– Pe lângă orele în plus care vor fi introduse (sau nu), ar fi ideal dacă ar exista condiții materiale mai bune. Nu în puține școli, bugetul este unul extrem de mic și elevii practică educația fizică în condiții mizere (fără exagerare).
– Aș modifica puțin programa școlară, aș introduce cât mai multe discipline sportive.
– Aș căuta resurse financiare pentru a se putea organiza cupe interșcolare pe diferite ramuri sportive.
– Aș organiza un campionat școlar pe diferite ramuri sportive, care să nu fie separat rural-urban.
– Există Olimpiada Națională a Sportului Școlar. Aș modifica puțin regula jocului, astfel încât școlile sportive să nu mai fie în aceeași oală cu școlile de neprofil
– Aș merge chiar mai departe și aș introduce în școli cel puțin o oră pe săptămână în care profesorul de sport să facă mișcare de tip fitness/wellness chiar pe muzică, atât cu elevii școlii, cât și cu cadrele didactice.
– Aș recomanda profesorilor de sport să folosească des exerciții pe perechi, grupe, echipe mixte.
– Aș preda jocurile sportive pe echipe mixte încă din primii ani de gimnaziu. Să renunțăm la ideea: fetele joacă handbal, băieții fotbal, le dau o minge și îi las în pace.
– Aș introduce cât mai multe competiții sportive mixte, inclusiv la Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

Tu ce ai face pentru resuscitarea sportului în școli? Ai văzut că am mers mult pe ideea de socializare, combinare. Aș încuraja mult colaborarea între școli și între fete-băieți.

Am vorbit mult de competiții interșcolare. Apropo de asta, îmi place o inițiativă. Se numește Cupa1, un proiect organizat de Primăria Sectorului 1, (primarul Andrei Chiliman), în parteneriat cu Asociația Sport pentru Viață.

Concepută pe principiul Champions League (grupe, sferturi, semifinale, finale), Cupa 1 aduce în competiție cele mai tari licee și școli generale din Sectorul 1. Timp de o lună, băieții își pot demonstra supremația în fotbal, handbal, baschet sau atletism. Fetele, ca în fiecare an, se vor lupta pentru titlul de campioane la volei, handbal, atletism sau baschet. Competiția se află la cea de-a 12-a ediție și adună cel mai mare număr de înscrieri de echipe sportive de până acum. Tradiția Cupei 1, recunoscută în școlile și liceele din Sectorul 1, pornește din importanța sportului și a spiritului competitiv. Mândria de a fi elev al şcolii câştigătoare a crescut în fiecare an, odată cu notorietatea şi anvergura evenimentului. Mai mult, trofeul Cupei 1 a devenit un obiectiv important în activitatea sportivă a fiecărei şcoli. Iar emoțiile, efortul și perseverența sunt premiate, ca în fiecare an, în cadrul unui show demn de marii campioni!

Dacă s-ar face măcar așa ceva în fiecare oraș/sector, ar fi ceva minunat, un început bun pentru sportul școlar.

Deci tu ce zici? Se mai face sport în școli?

Written by Valentin Bosioc

Valentin Bosioc - wellness specialist, certified personal trainer, certified fitness instructor, celebrity trainer, Musclemania Champion, Ninja Warrior Semifinalist, world wide motivator!

5 Comments

Leave a Reply
  1. Se mai face o lae, profesorii sunt batrani/dezinteresati. Elevu nu are nici el dorinta, fiecare se bazeaza pe faptul ca nici celalalt nu are chef. Daca sti sa ii atragi vin cu zecile ( vezi Street Workout-ul).
    La rahat trage doar musca, asta-i problema scolilor.

  2. din pacate, NU ! :( Sunt din Ploiesti si am terminat liceul de 3 zile, La sport vn. doar sa nu luam absenta in rest nu fc nimic … doar probele sportive gen viteza,saritura, atat …

  3. Mezina mea e in clasa a II a. Când am văzut cu cine face sport am fost foarte incantată. Știam profesoara, foarte serioasă și profesionistă. La sedințele cu părinții se discută de doi ani despre cum îi pune doamna de sport pe ,,micuți,, să facă sport și cît de nedrept este să aibă calificative mici când nu pot trece probele pentru un FB! Răspunsul la întrebarea ta este NU, nu se mai face sport în școli, la modul serios. Profesorii sunt dezinteresați, elevii sunt leneși, iar părinții inconștienți!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ImplantConnect – informare și educare implanturi dentare

Câștigători CUPA1