Nu v-ati saturat?

*de la inceput precizez ca articolul asta este mai mult pentru cei din online. Cei care vin aici pentru sanatate, sport, nutritie si dieta sa ma ierte. Revin la ele imediat.

Nu stiu daca mai sunt si altii in situatia asta, dar eu consider ca a venit momentul sa vorbesc despre…

Cei care ma cunosc, stiu ca sunt un tip dintr-o bucata, sincer si cat se poate de corect. Intotdeauna imi asum ce fac si ce zic, niciodata nu imi place sa las loc de interpretari sau sa las lucruri neterminate.

Vreau sa clarific de la inceput: eu niciodata nu m-am considerat blogger. Un blogger este cel care scrie zilnic, un blogger este cel care castiga din blog. Nu imi plac diferentierile alea gen problogger, wannabeblogger, a-lister, Z-lister si asa mai departe. Mie blogul actual nu mi-a adus decat foarte putin bani, deci nu ma pot numi blogger, nu de aici imi platesc chiria. Ca am castigat prin blog si datorita prezentei mele online la alte capitole, asta e cu totul alta discutie.

Am cunoscut oameni minunati datorita onlineului, am cunoscut si oameni mai putini minunati, tot datorita onlineului. Nu am condamnat niciodata “piscotareala”, “mocaciunile” de care beneficiaza bloggerii. Am beneficiat si eu de ele si probabil voi mai beneficia atunci cand este cazul si cand e nevoie.

In online nu exista prietenii. Sunt extrem de rare situatiile in care doi bloggeri sa fie cu adevarat prieteni, iar atunci cand asta se intampla sigur se cunosc dinainte de a fi bloggeri. In online exista doar bisericute, oale mai mici sau mai mari, interese si cel mult amicitii. Blogosfera, la fel ca orice alta industrie, functioneaza in cele mai multe situatii pe aceleasi principii: falsitate, falsa prietenie si ipocrizie. Fiecare trage pentru felia proprie. Mi se pare normal, mai ales atunci cand castigi sau chiar te intretii din asta. Asa ca haideti sa nu ne mai ascundem, sa nu ne mai pacalim ca e altfel. E un cacat. E LA FEL!

Azi suntem toti “prieteni” la aceeasi petrecere, dar il vorbim putin de naspa pe cel care lipseste. Maine vorbim de naspa, cu cel care a lipsit, pe cei care au fost prezenti. E o cumetrie 2.0 putin cancerigena, care se mananca pe interior.

Sunt aceleasi oale mari, mici si mijlocii si aceleasi discutii de fiecare data. Trafic, agentii, bloggeri mari, bloggeri mici, bloggeri influenti, bloggeri irelevanti. In oalele alea mari se invart A-Listerii si banii de la agentii. Agentiile nu baga bani in celelalte oale, pentru ca “asa vrea clientul. El vrea trafic”. Astfel, in timp ce oalele mari sunt gatite cu cele mai bune gustari, bloggerii din oalele mici si mijlocii fierb la foc mocnit, doar pentru a prinde din cand in cand un picior de gaina, iar atunci cand il prind sunt luati la misto si la doua piscoturi. Nu mai vorbesc despre asta, stiti deja povestile, stiti discutiile, sunt scrise in atatea feluri si in atatea locuri, incat chiar nu isi mai are rostul o astfel de discutie. Cel putin nu aici.

Nu veniti cu vechile replici, nici alea nu isi au locul si pe alea le stim fiecare dintre noi. Stim ca exista unii care incearca, stim ca nu toata padurea are uscaturi stim ca bla-bla-bla.

Din cand in cand mai apare cate un articol in care este tras(a) de urechea tastaturii cate unul (una), dar evident, fara nume. Nu dam nume niciodata, ca nu vrem sa ne punem rau cu nimeni, ca nu vrem sa stricam zenul si buna circulatie a ipocriziei si cumetriei 2.0.

Eu am spus si repet: sunt un tip dintr-o bucata, atunci cand ceva te deranjeaza la mine, imi spui in fata, demonstrezi ca ai coloana si imi spui exact cu ce ti-am gresit (sau cu ce consideri ca ti-am gresit). Nu ma vorbesti cu gura plina, nu ma excluzi din nu-stiu-ce-cercuri… Vii, discutam, vedem daca intr-adevar te-am suparat sau nu.

Am vorbit despre frumusetile onlineului, am vorbit despre faptul ca m-a ajutat enorm de mult, pe foarte multe planuri. Dar acest online are un mare dezavantaj: dezumanizarea. De foarte multe ori, o virgula pusa gresit poate duce la o interpretare si o neintelegere demna de filmele americane. Nu e ca si cand ai discuta cu omul fata in fata, nu e ca si cand ai putea sa te faci inteles din gest, din mimica, din tonul vocii si asa mai departe. In general comunicarea asta 2.0 nu e ea chiar cea mai fericita…

Si acum va intreb: nu v-ati saturat? Au trecut atatia ani, atatia interneti si pixeli, chiar nu v-ati saturat de toate astea? Uneori simt ca totul e un mare cerc, care se invarte mereu si periodic apar aceleasi discutii, intrerupte doar de moartea unei celebritati sau de ceva eveniment de amploare. In rest revenim la agentii, clienti, bani, trafic, bloggeri mici, bloggeri mari, certuri, scandaluri, trageri de urechi si mai ales presupuse prietenii 2.0.

Eu va spun ca de foarte multa vreme m-am saturat. Nu am fost niciodata un blogger convins, nu m-am considerat un blogger valoros. Traficul (asa putin cum e) nu imi vine de la reclama facuta de alti bloggeri sau ca as fi in blogrollul cuiva. Oamenii intra aici sa citeasca chestii sportive, chestii despre nutritie si sanatate in general. Asta stiu sa fac cel mai bine si asta fac de ceva timp si voi face in continuare. Ca am reusit sa intru si am fost primit intr-una din cele trei oale ale blogosferei, nu pot decat sa ma bucur.

Nu m-am bazat pe prietenii din online, pentru ca ei pur si simplu nu exista. Exista cum am zis, cel mult amicitii. Sigur, sunt bloggeri faini, bloggeri pe care ii respect si de care imi place, bloggeri pe care ii consider cunostinte, bloggeri pe care ii consider amici sau dupa caz, parteneri de afaceri. In nici un caz prieteni! Nu exista asa ceva, iar cei care cred ca le sunt prieten, se inseala.

Am ajuns unde sunt pentru ca mi-am dorit mult, pentru ca am tras pentru asta si pentru ca sunt ambitios din fire si cum ziceam, sunt dintr-o bucata. Dar nu e despre unde am ajuns eu acest articol ci e despre faptul ca pur si simplu m-am saturat.

In ultima vreme sunt hiperactiv offline, am oameni cu care lucrez, am de alergat dintr-un colt al orasului in altul, plec dimineata si vin seara acasa. M-am nisat de multicel intr-o directie, mi-am dus pasiunea la un alt nivel. Imi e bine, multumesc. Tocmai din aceasta cauza nu am mai aparut la toate cumetriile 2.0. Pur si simplu nu am avut timp fizic sau dupa caz, respectivul eveniment nu era pe nisa mea. It’s that simple.

De foarte multa vreme sunt doar un om activ in offline, cu un loc al sau online. Unul extrem de saturat de aceleasi discutii si aceleasi povesti.

“Bun si ce vrea autorul sa spuna cu toate vorbele de mai sus?”

Pai m-am apucat de scris articolul asta dintr-un simplu motiv: intr-unul din articolele de care vorbeam, s-a facut referire la mine, fara insa a se da nume. E vorba de amicul Arhi, care s-a suparat si nu imi mai e prieten ca i-am oferit lista de preturi.

Acum sa clarificam, punctual:

– Amic de online, buuun amic, cetin în sus, cetin în jos. Când a fost in nevoie, am fost singurul care a mișcat ceva să îl ajute, i-a găsit sponsor să îi plătească cheltuielile, unul din puținii care i-am făcut publicitate la chestiile pe care le făcea.

– Nu a fost chiar cetin in sus, cetin in jos. E adevarat ca i-am oferit cartea si ca probabil as fi asteptat un feedback de la el, ca doar de aia i-am oferit-o, nu ca sa o tina in biblioteca virtuala. Era frumos daca feedbackul era public, dar ma multumeam si cu unul privat. E perfect adevarat ca m-a ajutat, atunci cand am avut nevoie de bani de sala, la fel cum de fiecare data cand pot sa ajut, ajut neconditionat. Mi-a facut publicitate, ca asa era contextul si ca ii era foarte simplu sa ofere link spre ceva articol de al meu.

– Când eu am avut nevoie de ceva de la el, ceva absolut insignifiant, mi-a trimis lista de prețuri, cu asigurarea că, fiind vorba de mine, ne descurcăm cu un banner.

– Acel ceva insignifiant presupunea ca eu sa reusesc sa ajung cumva in sala in care merge el si sa il ajut sa slabeasca. Sa ii fiu mai mult sau mai putin antrenor. I-am oferit lista de preturi, pentru ca mi se parea absolut normal sa stie omul cu ce are de a face si pentru ca acea lista de preturi, imi plateste mie chiria. E pe langa pasiune si o sursa de venit. La fel cum la el, blogul e pe langa pasiune si o sursa de venit. Evident ca i-am zis ca nu e cazul la el si ca putem rezolva cu un banner. De fapt, raspunsul meu era exact asa (copy/paste din mail):

In cazul tau tu deja mergi de ceva vreme si esti obisnuit cu efortul. Putem sari peste perioada de acomodare, facem un program frumos pentru reducerea tesutului adipos si tonifierea masei musculare. Multa lume fuge de fiare – pe principiul nu trag de ele ca ma fac mare. Daca tragi cu cap nu te faci mare. Sigur, in cazul tau e clar ca avem nevoie de mai mult accent pe cardio.

Putem colabora misto, te ajut cu placere. Daca esti de acord si nu te incomodeaza, ma poti ajuta cu un banner sau link la tine pe blog si facem sa fie bine. Daca esti hotarat si vrei, voi avea nevoie de cateva raspunsuri la niste intrebari pe care ti le voi adresa.

Read the e-mail, take your time, and let me know.

Cheers!

Era win-win. Corect?

Nu mai spun ca nu o data am vorbit cu fetele de prin agentii si chiar am laudat A-Listerii “cei intangibili” si i-am umanizat cand a fost cazul…Dar si asta e o alta discutie…

De asta am defulat acum si am scris articolul. Nu pentru ca as cauta eu scandal, nu pentru ca m-am simtit atacat sau nedreptatit. Pur si simplu pentru ca m-am saturat de toate astea si pentru ca ar fi cazul ca atunci cand tragi pe cineva de ureche sau cand vorbesti de cineva, sa iti asumi pana la capat si sa dai nume. E cel mai corect si mai simplu asa.

In rest, voie buna pentru toata lumea. Eu imi vad in continuare de ale mele, raman in continuare un om hiperactiv in offline, cu un loc al sau online. Daca voi putea castiga la orice capitol din blog, evident ca o voi face in continuare. Voi accepta in continuare invitatiile pe care le voi primi la orice tip de piscotareala care, evident, imi va atrage atentia. Pe celelalte le voi refuza politicos, ca si pana acum.

Cam asta am avut de spus.

Toate bune, spor(t) in toate!