Recomandări pentru slăbit de la un guru în nutriție – Bonus: o rețetă de băutură menită să accelereze arderea grăsimii din zona abdominală.
Toți știm cât este de greu să adoptăm un stil de viață sănătos. De atâtea ori ne propunem să renunțăm la alimentele neprocesate, să consumăm mai multe fructe și legume, precum și să facem exerciții fizice regulate, însă de cele mai multe ori dăm greș. Tocmai de aceea avem nevoie de ajutorul antrenorilor și nutriționiștilor pentru a nu ne abate de la calea corectă ce cuprinde o viață echilibrată, o sănătate de fier și un trup de invidiat. Fie că apelăm la serviciile specialiștilor, contra cost, fie că doar le urmăm sfaturile general valabile, tot avem de câștigat!
Cynthia Sass, expertă în nutriție şi autor best-seller la New York Times, susține că moderația este cheia în ceea ce privește o alimentație sănătoasă. Cei care încearcă să scape de kilogramele nedorite renunță la regim deoarece își impun prea multe reguli stricte și complică totul, la final fiind frustrați și demoralizați. Potrivit nutriționistului, cel mai indicat este să se includă gradat fructe și legume în meniul fiecărei mese de peste zi.
Astfel, ele pot lua locul unor alimente mult mai bogate din punct de vedere caloric, ceea ce ajută la menţinerea unei greutăţi normale.
Indicat este și consumul de cereale şi produse derivate din cereale integrale, în detrimentul celor foarte rafinate.
Cercetările arată că o dietă bogată în cereale integrale ajută la tranzitul intestinal, menţine sentimentul de saţietate mai mult timp şi reglează nivelului glicemiei şi al insulinei din sânge.
Nutriționistul sportiv susține că renunţarea la dulciuri, care este cel mai greu lucru de realizat atunci când începi o dietă, să se facă treptat şi nici măcar nu trebuie să fie definitivă. Produsele bogate în zahăr trebuie incluse în meniu din când şi când, în cantităţi mici, pentru a satisface pofta şi a menţine un echilibru psihologic necesar urmării unui regim alimentar sănătos.
Să nu uităm de hidratare! Cynthia Sass recomandă apa ca fiind principala băutură de peste zi. Pe lângă faptul că menţine un nivel al hidratării sănătos, apa este de ajutor în slăbit, scăzând apetitul şi crescând nivelul metabolismului.
Nutriționista americană are și o băutură “miraculoasă“ pe care a botezat-o “Sassy Water”. Licoarea are un efect uimitor asupra sistemului digestiv, ameliorează balonarea, accelerează metabolismul și topește grăsimea din zona abdominală.
Cum se prepară:
Ingrediente: 2 litri de apă plată
1 linguriță de ghimbir ras
1 castravete curățat de coajă și tăiat în felii
1 lămâie feliată
12 frunze de mentă proaspătă
Se combină toate ingredientele și se lasă la frigider o noapte, apoi se consumă în ziua următoare. Încearcă să urmezi această dietă simplă minim 4 zile. Reamintim că pentru rezultate durabile regimul alimentar sănătos și mișcarea fac diferența.
Vezi aici și beneficiile consumului de apă plată cu lămâie!
Tu cum te hidratezi zi de zi?