Pacat,ca numai in pragul alegerilor avem parte de muzica bunicica ;) .dupa ce au fost Voltaj si Holograf.Este randul altora sa ne incante :> .
Cum zicea si Diana Lupulescu , vom avea parte de muzica destul de buna ;) .
De Ziua Europei, celebrată în 9 mai, timişorenii vor avea parte de muzică bună. Evenimentul coincide cu începutul stagiunii din acest an al proiectului municipalităţii „Timişoara – Mica Vienă”. Vineri,
iubitorilor de folclor li se pregăteşte, în Parcul Rozelor, spectacolul „Ţara mea-i Banatul meu”, de la ora 18. De la ora 21,30, în Piaţa Unirii, Alexandra Ungureanu va cânta în deschidere la In-Grid, pe care spectatorii o vor putea vedea de la 22,30. „Sâmbătă, pe scena amenjată în Piaţa Unirii vor urca Maria Radu, de la ora 20,30, şi Ştefan Bănică Junior, de la 22, iar duminică, timişorenii îi vor putea asculta, în aceeaşi locaţie, pe Paula Selling, de la 20,30, şi pe Al Bano, începând de la ora 22”, a precizat viceprimarul Adrian Orza. Surprizele nu se opresc aici.
În 18 mai, va avea loc un spectacol de teatru în aer liber, tot în Piaţa Unirii, cu Florin Piersic: „D-
ale lui Florin”. În 30 mai, Claudiu Bleonţ şi Magda Catone vor juca în spectacolul „Un bărbat şi mai multe femei”. Viceprimarul Adrian Orza face apel la toate partidele să nu politizeze aceste evenimente, chiar dacă ele coincid cu perioada în care se desfăşoară campania electrorală.
Ai fost cumva sa asculti/vezi duetul Alexandra Ungureanu – In-Grid la piesa “Mylord” ?
^yeah.Been ThEre
Si cum ti s-a parut combinatia? Suna bine? Nu de alta, dar sunt in discutii pentru o noua colaborare si nu doar cu In-Grid, dar si cu Petra de la September. Deocamdata sunt doar idei, nimic concret.