Actorul Colea Rautu a decedat astazi la spitalul Universitar din Bucuresti.Se pare ca azi pentru el a fost Marti,13 cu cele trei ceasuri rele :| R.I.P.
Colea Răutu (n. Colea Rutkovski, 28 noiembrie 1912, Limbenii Noi, judeţul Bălţi, astăzi în Republica Moldova – d. 13 mai 2008, Bucureşti) a fost un celebru actor român de teatru şi film. A fost cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutkovschi, alaturi de Larisa, Natalia si Valentin A absolvit Academia de artă dramatică din Bucureşti. A fost elev la Colegiul „Regele Ferdinand” din Chisinau. Nu i-a placut niciodata cartea, asa cum singur recunoastea, in schimb ii placea foarte mult fotbalul, jucand ceva vreme in echipa Uzinelor „Mociornita” A urmat apoi Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti A fost mai intai corist la Opera din Cluj
A debutat la Teatrul de Revistă „Cărăbuş” condus de Constantin Tănase, unde a interpretat mai ales cuplete social-satirice. Tot acolo a interpretat prima oară faimosul şlagăr „Ţi-a ieşit coşaru-n drum“, de Gherase Dendrino, pe versuri de Puiu Maximilian.
La iniţiativa lui Sică Alexandrescu a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Între anii 1952-1968 a jucat la Teatrul Giuleşti. A jucat, pentru scurt timp, si la Teatrul din Pitesti A interpretat roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât româneşti cât şi străine, în seriale de televiziune.Rolul sau de debut (Ilie Barbu) a ramas reperul intregii sale filmografii. A debutat în film cu rolul protagonistului din „Desfăşurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda.A facut roluri memorabile in “Moara cu noroc”, “Mihai Viteazul”, “Fratii Jderi”, “Nemuritorii”, “Pintea” etc. Actorul a primit premiul ACIN in 1988, pentru intreaga activitate, si s-a numarat printre laureatii Galei “Varsta de Aur” din 2001, ai Premiilor Nationale in Domeniul Teatrului si Galei Premiilor in Cinematografie.Mai jos sunt filmele cu care ne-a incantat,si cosarul,piesa memorabila,care va dainui pe vecie.
- Desfăşurarea (1954)
- Moara cu Noroc (1955) – Pintea
- Dincolo de brazi (1957)
- Bijuterii de familie (1957)
- Soldaţi fără uniformă (1960)
- Setea (1961)
- Vară romantică (1961)
- Lupeni 29 (1962)
- Pisica de mare (1963)
- Lumina de iulie (1963)
- Castelanii (1964)
- Răscoala (1965)
- Procesul alb (1965)
- Neamul Şoimăreştilor (1965) – Temir Bey
- Vremea zăpezilor (1966)
- Haiducii (1966)
- Fantomele se grăbesc (1966)
- De trei ori Bucureşti (1967)
- Răzbunarea haiducilor (1968 ) – Ibrahim
- Răpirea fecioarelor (1968 ) – Ibrahim
- Vânătorul de cerbi (1969)
- Die Lederstrumpferzählungen (1970) – serial TV (RFG) – 1 episod
- Zestrea domniţei Ralu (1970)
- Mihai Viteazul – Unirea (1970) – sultanul Mehmet III
- Mihai Viteazul (1970) – sultanul Murad III
- Haiducii lui Şaptecai (1970)
- Serata (1971)
- Săptămâna nebunilor (1971)
- Pădurea pierdută (1971)
- Facerea lumii (1971) – Filipache
- Lupul mărilor (1971) – serial TV (Austria) – Pete
- La Révolte des Haîdouks (1972) – serial TV (Franţa/România) – Mamoulos
- Explozia (1973) – Anghel
- Apachen (1973) – Nana
- Despre o anumită fericire (1973)
- Ştefan cel Mare (1974)
- Nemuritorii (1974) – Selim Paşa
- Ulzana (1974) – Nana
- Mastodontul (1975)
- Singurătatea florilor (1975)
- Toate pânzele sus! (1976) – serial TV – piratul Spânu
- Pintea (1976)
- Instanţa amână pronunţarea (1976)
- Accident (1977)
- Fair Play (1977)
- Regăsirea (1977)
- Revanşa (1978 )
- Drumuri în cumpănă (1978 )
- Acţiunea “Autobuzul” (1978 )
- Ultima noapte de dragoste (1979)
- Mihail, câine de circ (1979)
- O lume fără cer (1981)
- Duelul (1981) – Grigore Maimuca
- Acţiunea Zuzuc (1984)
- Atkins (1985) – film TV (RDG)
- Căutătorii de aur (1986)
- Mircea (1989)
- Cel mai iubit dintre pământeni (1993)